Și spune,
cu sufletul, cum mai stai ?
cum ți-au ieșit ultimele analize?
de ce taci, tăcerea ia aerul
și-așa puțin, de prin pirolize
uite, mă îngrijorează
parametrii de-aici, de sub coaste
au valori care depășesc mult
nivelul admis de albastru
și ce de trenuri
pe linia asta din palmă, ah
ce frumos deraiază
îndreptându-se nevinovat
spre o catastrofă astrală
ce ți-e scris în albastru
în frunte ți-e pus
ca un laur cuantic pe orizontul
de frecvență spectrală
tu, suflete,
cum mai stai
cu sufletul?
foto tumblr.com
Citește și nu sunt cea care-a fost ieri
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
