Conform www.daysoftheyear.com, 25 iunie este Global Beatles Day, dedicată celebrării trupei care a schimbat istoria muzicii. În 1960,  patru tineri rebeli și geniali s-au întâlnit pentru a forma cea mai influentă trupă rock pe care a produs-o Anglia, făcând-o cadou lumii întregi: Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo), John Lennon (vocal, chitară ritmică), Ringo Starr (baterie).

tumblr.com

Cu toate că au început modest, cântând prin localuri ieftine din Liverpool, au avut șansa unui impresar care a știut să valorifice la maxim potențialul lor creator și să-i propage în topul trupelor consacrate. Ceea ce a urmat a fost o întreagă epocă de popularitate, cunoscută sub numele de Beatlemania. Imposibil de uitat sau de concurat, cei de la Beatles au avut un palmares extraordinar.

11 lucruri ciudate despre Beatles 

Mania  Beatles a început pe 13 octombrie 1963 cu o apariție televizată la London Palladium (Sâmbătă seara la Palladium), apoi, în noiembrie 1963,  Beatles cântă la Royal Command Performance, într-o reprezentație în care au stat alături de Marlene Dietrich și Maurice Chevalier. La sfârsitul anului 1963, apare albumul „With The Beatles” (precomandă 1.000.000 de bucăți). Un critic de la ziarul Sunday Times scria: „sunt cei mai mari compozitori după Beethoven”.

Pe când aveam 5 ani, mama îmi spunea întotdeauna că fericirea este cheia vieţii. Când m-am dus la şcoală, m-au întrebat ce vreau să fiu când voi creşte mare. Am scris: fericit. Mi-au spus că nu am înţeles tema, le-am răspuns că ei nu au înţeles viaţa. – John Lennon

În ianuarie 1964, susțin concertul „Olympia”, alături de Trini Lopez și Sylvie Vartan. Single-ul „I Want to Hold Your Hand” va ocupa locul I în top-urile americane.

Beatlemania a explodat apoi în SUA, în urma a 3 apariții ale trupei în show-ul T.V. al lui Ed Sullivan – „The Ed Sullivan Show”, pe 9 februarie (73 milioane de telespectactori), 16 februarie și 23 februarie 1964. A urmat concertul de la „Coliseum” (Washington), care a reușit să strângă 20.000 mii de spectatori. În 1965, cei patru au fost desemnați membri ai Ordinului Imperiului Britanic pentru contribuții deosebite (redresarea balanței financiare a Angliei grație vânzării masive de discuri ale grupului).

tumblr.com

 

E adevărat că mai târziu, idolii muzicii pop, Michael Jackson, la mijlocul anilor 1980, și Garth Brooks, în anii 1990, au vândut un număr similar de albume, dar niciunul nu a reușit să provoace un asemenea fenomen de obsesie generală.

Succes au avut și în cinematografie, dacă ar fi să ne amintim doar de filmele A Hard Day’s Nigh sau Help!, din 1965.

În 2004 revista Rolling Stone clasa trupa The Beatles pe locul 1 pe lista celor 100 cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor.

Dar nu ne-am propus să redăm o biografie a trupei, ci doar să celebrăm notorietatea lor.

Viaţa e ceea ce ţi se întâmplă în timp ce eşti ocupat să faci alte planuri. – John Lennon

Iată câteva lucruri interesante, pe care, cel mai probabil, nu le știai!
  • Până în anul 2012, se vânduseră deja peste 2 miliarde de albume Beatles!
  • Ultimul concert live al trupei a avut loc în anul 1966 în San Francisco.
  • Toți cei patru cântăreți au contractat gonoree în Hamburg, la începutul carierei lor.
  • Primul dintre cei patru  care a devenit bunic a fost Ringo. Nepoata lui s-a născut în 1985.
  • Ultimul album înregistrat a fost Abbey Road.
  • Frank Sinatra a descris melodia Something a trupei Beatles ca fiind cea mai puternică melodie de dragoste scrisă vreodată.
  • John Lennon era dislexic și avea probleme foarte grave de vedere.
  • Termenul Beatlemania a apărut pentru prima data în revista Daily Mirror în anul 1963.
  • Beatles a avut 7 albume care au ajuns pe locul I în trend, cu unul mai puțin decât Abba și Led Zeppelin, care au fiecare câte opt albume.
  • 26 octombrie 1965 …
    La Palatul Buckingham, regina Elisabeta II îi decorează pe cei patru Beatles cu medalii, făcându-i membri ai Ordinului Imperiului Britanic (MBE).
    John Lennon a pretins că au fumat marijuana în baie înainte de ceremonie, deși George Harrison a spus că a fost doar tutun. Harrison și Paul McCartney au pus medaliile pe jachete pentru coperta albumului Sgt. Pepper; Lennon a returnat medalia în 1969 ca semn de protest împotriva implicării Marii Britanii în problema Nigeria-Biafra și împotriva sprijinului dat de Marea Britanie SUA în războiul din Vietnam.
The Beatles

The Beatles

Avem toţi darul ăsta al iubirii, dar iubirea e ca o plantă preţioasă. Nu poţi s-o accepţi doar şi apoi s-o laşi în dulap, gândindu-te că se va descurca singură. Trebuie s-o uzi. Trebuie să ai grijă de ea şi s-o hrăneşti. – John Lennon

Piesa Something – are mai mult de 34 de milioane de vizualizări pe YouTube!

Citește și John Lennon – Poveste unei crime celebre!