„Nu veți vedea un spectacol. Nu va fi nicio reprezentație aici. (…) Nu suntem interpreți. Nu reprezentăm nimic. Nu prezentăm nimic.”  Primele replici din discursul/textul lui Peter Handke sparg bazele situației teatrului burghez. Patru actori nu joacă, ci vorbesc direct cu ‘privitorul’, care este tachinat din rolul său de voyeur neimplicat. Premiera din 1966 de la Theater am Turm din Frankfurt, în regia lui Claus Peymann, a fost un scandal. Piesa era o «răzvrătire împotriva status quo-ului» (Peymann).

Dar astăzi? Despre ce altceva este această piesă, care culminează cu tirade către public pentru a-i mulțumi spectatorului la final? Ce vrea, poate și cere teatrul și ce vrea publicul – cum se întâlnesc seara opțiunile acestora? Producția recentă, de la Naționalul bucureștean, Abuzarea publicului, oferă șansa unor tineri artiști să-și exprime opinia despre soarta ‘bătrânului teatru’. Echipa coordonată de Edda Coza reformulează declarații despre magia și forța artei scenice. Spectatorul este pus în gardă despre problematica spectacolului încă de la foaia-program, prezentată ca un manifest în care îi face cu ochiul jocul grafico-lexical «Abuz(area) publicului».

”Abuzarea publicului” – Afișul spectacolului © TNB

Bunăoară, acest ‘meta-monstru’ complex, cunoscut iubitorilor de teatru, și-a cam reglat conturile cu instituția teatrală din perioada anilor ’60. Practic, ‘vorba scandaloasă’ a pus sub semnul întrebării aproape tot ce a crescut de-a lungul secolelor: a dizolvat situația scenică, a anulat cortina, la fel, aplauzele finale, a desființat personajele și a declarat actorii «purtători de cuvânt ai autorului». De asemenea, a atras publicul din poziția sa de voyeur și – astfel – a discutat despre cât de directă poate fi, de fapt, relația dintre actori și spectatori.

La acea vreme, autorul a călcat cu pricepere pe degetele tuturor, a pus sub semnul întrebării convențiile și a dat regulile peste cap. Astăzi, când deja s-au petrecut multe pe scenele lumii, știm că au fost anulate multe tabuuri, texte narative/epice au fost înlocuite cu abordări și spectacole experimentale. Aproape că ține de obișnuință ca orice realizator ambițios să fie deschis la orice provocare (uluitoare) din punct de vedere vizual.

Așadar, păstrând litera și spiritul autorului – textul este doar o piesă împotriva spectatorului, astfel încât să devină o piesă pentru spectator -, Edda Coza urmărește ca privitorul să se înstrăineze doar pentru a se putea gândi la astfel de situație. Orice montare echivalează cu o nouă reflectare a textului în oglinda scenei. Reuşita acestui demers presupune o prealabilă incursiune în universul autorului. Însuși Peter Handke iubea Beatles, Rolling Stones, The Who, așadar și tinerii de pe scena Sălii Mici a TNB-ului au aerul unor ‘rebeli împotriva existentului’. Versiunea Eddei Coza abordează întrebarea „Ce (mai) are de spus astăzi teatrul?”.  S-a înțeles de mult că tabuurile de atunci nu mai există.

Pentru Brecht, teatrul era mereu strâns legat de o poveste inventată. Declanșat de efectul alienării, acest lucru ar trebui să pună publicul pe gânduri, să le dea de gândit și să inițieze reflecția asupra propriilor acțiuni și a celorlalți. Handke, totuși, consideră că cel mai bine este să păstrăm literatura complet liberă de ficțiunea inutilă. Cu acest pas, s-a încapsulat din tot ce s-a cunoscut până acum și s-a stabilit, cel puțin pentru el, un nou gen de teatru. Edda Coza folosește în mod inteligent textul legendar ca bază pentru o nouă dezbatere. Pe scena goală, între pereții negri, ca într-o sală de Arta Actorului, actorii se luptă cu & întru conștientizarea propriei artificialități. Așa se face că piesa lui Handke devine un citat abstract și în 2023, cei patru tineri interpreți declamă părți din textul original și se străduiesc să ne transmită că mesajul din spatele acestei lucrări nu și-a pierdut relevanța. Nici după mai bine de 50 de ani, repetarea și „uzura” metodelor nu mai  pare depășită, ci poate doar mai proeminentă ca niciodată. Purtând haine ‘civile’, fără machiaj sau alte accesorii, actorii interacționează cu publicul, mișcându-se printre spectatori și în spațiul extra-scenic. Edda Coza preia cu pricepere dilema piesei ad absurdum: tocmai cererea de imediată apropiere se transformă aici într-o imposibilitate ambiguă.

Carol Ionescu, Vlad Brumaru, Dan Coza și Irina Ștefan în ”Abuzarea publicului” © Florin Ghioca / TNB

Critica fundamentală la adresa ‘afacerii teatrului’ și a creatorilor săi, a tiparelor lingvistice care distorsionează realitatea, se potrivește bine cu resentimentele înfloritoare ale generației de pe scenă. Discursurile despre provocarea și inovația din lumea teatrului sunt actualizate și ne reamintesc despre invazia proiecțiilor video, despre dinamitarea textului epic, dar și despre spargerea celui „de-al patrulea zid”. Fără artificii regizorale, ba chiar combătând verbal zorzoanele cu care sunt etichetate (de presa de specialitate) anumite producții artistice, echipa coordonată de Edda Coza se rezumă la o stilistică austeră, bazată pe logos și pe capacitatea privitorului de a discerne poetica textului. Punctul culminant al inversării conceptuale se regăsește în insultele urgente, dinamice adresate propriilor ascultători.

Într-o perioadă în care, din pricina internetului & rețelelor de socializare, aproape că suntem inundați de mesaje & ‘conținut’ din toate părțile, este ușor să pierzi urma. Această varietate de opțiuni de publicare deschide oportunități, dar în același timp reduce și calitatea majorității lucrărilor produse. Printre mișcări rapide și replici, Dan Coza, Carol Ionescu, Irina Ștefan și Vlad Brumaru încearcă să spargă tiparele comune și să-i forțeze pe oameni să gândească, să se interogheze despre duplicitate și despre superficialitatea lumii actuale. Bizuindu-se și pe simbolistica gestului (Flower power), cei patru actori se transformă în adevărați ambasadori ai rezistenței prin artă.

Dan Coza, Irina Ștefan © Florin Ghioca / TNB

 

Abuzarea publicului de Peter Handke

Traducere: Victor Scoradeț

Regie: Edda Coza

Regia tehnică: Daniel Buglea

Lumini: Cristian Ciopată

Sunet: Sabin Mihoc, Octavian Vasile

Data premierei: 19.02.2023

Durata: 1 h 15 min / Pauză: Nu

Distribuția:

Dan Coza
Carol Ionescu
Irina Ștefan
Vlad Brumaru

Producție realizată de Centrul de Creație și Cercetare Ion Sava în cadrul programului 9G la TNB.