Impromptu – ca film
Titlului, ca și întrebare retorică, îi acord valoarea unei etichete amărui-amuzate puse pe filmul Impromptu care îngrămădește într-o comicărie cu diez romantic întâmplări și celebrități din anturajul parizian al lui Chopin. Personal, nu cred că Chopin ar fi fericit să-l vizioneze deoarece, zic eu, este prezentat ca o căprioară speriată și hipersensibilă, vânată de un prinzător feminino-masculin -George Sand, agasat la rândul lui de scaieți înamorați și cu vădită aplecare spre ridicol -Alfred de Musset și Felicien Mallefille. Ingrate roluri pentru ultimii doi …
Desigur că aceasta este viziunea creatorilor peliculei și e dreptul lor, în schimbul unui mesaj și efect scontat să interpreteze istoria așa cum doresc.
Un unic precum Chopin, cu o creație care umple de uimire și-ncântare și azi universul, cu o viață afectivă ”însorită” de dramă, nicidecum de ”ceaiul” suferințelor mici ori adulației de suprafață, merita, după umila mea părere, o abordare diametral opusă celei din film care, o dă prea tare în falset ieftin apăsând pedala intrigilor de salon și moravurilor scandaloase ale vieții artistice pariziene, și nu numai … contrabalansând nedrept genialitatea.
Chiar și prietenul său, celebrul Listz, este în film doar un pianist talentat care se complace într-o relație deschisă cu Marie d’Agoult cu care procrează trei odrasle plângăcioase și incomode, contesa având deja doi copii din căsătoria legală anterioară. Acestei femei, despre care nu se amintește o clipă că este scriitoarea romantică Daniel Stern, i se rezervă un rol de intrigantă și falsă prietenă, isterică și duplicitară care face astfel casă bună cu toată bufoneria de caractere.
În fine, nu emit judecăți de valoare ci, îmi exprim mâhnirea părerii personale că filmul duce în derizoriu personalitățile artistice aflate sub reflector, stăruind într-o notă cumva lipsită de respect, doar de dragul amuzamentului și foamei de scandal și desuuri a publicului.
Oricum, relația de iubire dintre Chopin și George Sand a avut un parcurs de 9 ani (1838-1847) și nu poate fi asemănată unui impromptu decât prin impetuozitate și tumult. Nimic improvizat, la repezeală sau de proporții reduse … Cât despre film, da, un impromptu de ha-ha.
Impromptu – ca bijuterie muzicală
Chopin nu a publicat niciodată Fantaisie-Impromptu. A făcut-o expres și a cerut ca lucrările nepublicate de el să rămână așa și după ”plecarea” sa. A fost (însă) una din ciudățeniile lui care, din fericire de data asta, n-a fost respectată! Fiindu-i dedicată prietenului său Julian Fontana, acesta a publicat-o după moartea geniului, salvând omenirea de la o nemeritată ”amputare” sufletească…
Alte surse spun că misterul nepublicării piesei s-ar fi rezolvat în 1960, când pianistul Arthur Rubinstein a achiziționat „Albumul baronesei d’Este” care fusese vândut la o licitație în Paris. Albumul conținea un manuscris al Fantaisie-Impromptu, datat 1835, care menționa pe prima pagină, în limba franceză, „Compusă pentru baroana d’Este de Frédéric Chopin”.
Fantaisie-Impromptu este una dintre cele mai cunoscute, remarcabile și mai interpretate compoziții ale lui Chopin, cred că mulți au auzit-o cel puțin o dată în viață.
Încă ceva remarcabil, legat de Impromptu, este asemănarea izbitoare, atât ca armonie cât și ca structură, cu Sonata Lunii a lui Beethoven. Această asemănare este comentată superb de către muzicologul Ernst Oster:
”Fantaisie-Impromptu este poate singurul exemplu în care un geniu ne dezvăluie – chiar dacă numai prin intermediul unei compoziții proprii – ceea ce aude de fapt în opera unui alt geniu.”
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
