De ce fascinează filmele cu gangsteri?
Natura duală a lucrurilor și a oamenilor a generat dintotdeauna eroi și anti-eroi care transpar din paginile romanelor, povestirilor, pieselor de teatru sau din filmele pe care cu toții le-am parcurs de-a lungul anilor.
Până la recent lansatul The Irishman (2019), cel mai popular și mai celebrat dintre toate filmele cu gangsteri a fost Nașul (1972), în regia lui Francis Ford Coppola, cel care a conferit genului o nouă orientare: Vito Corleone reprezintă trecutul familiei, iar Michael, fiul său, reprezintă viitorul de tip corporatist. Niciunul dintre ei nu este gangsterul clasic. Filmul spune de fapt povestea unui grup definit atât ca familie cât și ca o corporație. Vito Corleone este un familist veritabil pentru care afacerile și familia se întrepătrund. Familia este una strict patriarhală.
„Don” Vito, capul familiei mafiote Corleone din New York, participă la nunta fiicei sale. Michael, fiul cel mai mic al lui Vito și ofițer în Marina SUA, decorat pentru merite de război, nu pare interesat de preluarea afacerii familiei. Vito e un om puternic și amabil cu toți cei care îi arată respect, dar nemilos cu cei care nu-l respectă. Romanul omonim al lui Mario Puzzo este, fără îndoială, o operă de ficțiune perfectă. Pentru scrierea scenariului, Puzzo a adăugat noi trăsături personajelor sale, a reconstruit anumite scene și dialoguri. O adevărată revoluție a imaginii o reprezintă și umbrele alternate cu siluetele care accentuează contrastul dintre bine și rău.
Relația dintre Vito și Michael e miezul sagăi (ce conține trei părți), relația între un tată și un fiu în vremuri schimbătoare. Decizia lui Michael de a se înrola în Marina americană după atacul de la Pearl Harbour stârnește controverse în familie; nimeni nu pare să înțeleagă motivele care îl determină să lupte pentru o țară care nu era a lui, ei provenind din îndepărtata Sicilie. O altă controversă este relația cu iubita lui americană, Kay, neagreată de familie. Abia după tentativa de asasinat asupra tatălui său, de către rivalul mafiot, Michael își reconsideră poziția în familie și decide să preia rolul tatălui. Vizita în Sicilia natală a părinților săi, contactul cu comunitatea rurală săracă și încremenită în trecut, peste care timpul s-a scurs fără să lase urme, îi prilejuiește întâlnirea cu iubirea vieții sale, Apolonia, o tânără localnică ce nu vorbește decât italiana, dar sorții nu le sunt favorabili. Apolonia este asasinată în locul lui Michael prin incendierea mașinii în care învăța să șofeze.
Dacă relația între Michael și Vito este miezul sagăi, relația între Michael și Kay este inima. O regăsește pe Kay după întoarcerea din Italia, încă îndrăgostită de el, și devenită între timp profesoară. Într-un fel Apolonia și Kay întruchipează cele două jumătăți ale secolului XX, Apolonia fiind soția conservatoare, tradițională, iar Kay o femeie modernă.
Deși Michael îi succede tatălui său, nu reușește să câștige respectul de care acesta se bucurase.
Abia după asasinarea la ordinul său a cinci rivali, eveniment petrecut simultan cu participarea lui ca naș de botez al fiului surorii sale, începe să fie numit „Don” Corleone. Simultaneitatea între momentul sacru al botezului și crimele perfect executate este scena emblematică de final al primei părți din saga. Sentimentele celorlalți față de Vito Corleone sunt un amestec de frică, emoție, admirație, vinovăție – dar toate au în comun un imens respect pentru „naș.” Pare că Vito și-ar fi blestemat fiul când l-a desemnat să preia afacerile familiei.
Coloana sonoră compusă de genialul Nino Rota a devenit în timp clasică în concertele cu tematică de muzică din filme. Pelicula a devenit un film-cult, subiect de parodii, caricaturi, petreceri tematice.
I s-a făcut o ofertă pe care nu a putut să o refuze.
Celebra replică a fost rostită într-un context care sintetizează modul de operare al mafiei: un cântăreț membru într-o trupă muzicală (s-a speculat că ar fi fost vorba chiar de Frank Sinatra!) voia să devină solist independent, dar nu primise acordul liderului trupei. Cântărețul a cerut ajutorul lui „Don” Corleone care a aranjat în așa fel încât liderului trupei i s-a pus pistolul la tâmplă și i s-a cerut să aleagă: fie semna contractul de reziliere al solistului, fie creierii lui urmau să fie împrăștiați pe hârtie. Cum ar fi putut cineva să refuze oferta?!
Goodfellas/ Băieți buni (1990) în regia lui Martin Scorsese este un film cu gangsteri care revitalizează genul într-un manieră eclatantă. Bazat pe o poveste adevărată, este mai realist decât orice alt film de gen, mai apropiat de faptele care descriu viața de criminali. Este versiunea privită prin ochii copilului de pe străzi, care observă că lăcomia poate fi un lucru pozitiv. Filmul, prin dialogurile spumoase, se încadrează și la comedie, fără exagerările comice care l-ar fi îndepărtat de realismul vieții cotidiene prezentat, în special prin utilizarea narațiunii la persoana a I-a. Interpretarea și narațiunea se întrepătrund complex cu o uimitoare ușurință și fluență. Filmul are la bază povestea adevărată a lui Henry Hill.
„Întotdeauna am vrut să fiu un gangster, de când mă știu.” – Henry Hill
În măsura în care evenimentele reale din viața lui Henry au fost dramatizate și li s-a adăugat un strop în plus de strălucire, esența acestui film rămâne o portretizare extrem de reușită a personajelor și a stilului de viață al mafioților. Regizorul expune întreaga farsă a noțiunii de mafiot – declararea publică a loialității, respectului și principiilor – dar puși în fața faptelor rămân doar niște criminali care își înfig reciproc cuțitul pe la spate pentru bani sau putere asupra celorlalți. Fiecare dintre ei are un ego imens, alimentat de paranoia potrivit căreia ceilalți nu le oferă respectul cuvenit.
Henry Hill a fost membru al familiei crimei organizate Luchese, înainte de a decide să devină informator pentru FBI. Mărturisirile ce au urmat au generat zeci de acuzații și l-au forțat să se alăture Programului de Protecție a Martorilor. A fost un infractor de nivel mediu într-un grup de crimă organizată. O persoană hiperactivă, făcea mai multe lucruri în același timp: contracta împrumuturi pe nume fals, se ocupa de contabilitate, deținea un restaurant fictiv, arme, plănuia diverse deturnări de fonduri. Fascinația pentru acest modus vivendi i-a venit din copilărie pe când îi vedea pe gangsteri îmbrăcați în haine bine croite, descinzând din mașini luxoase, având mereu asupra lor bani și bijuterii scumpe. Tot cartierul le arăta deferență. Henry Hill a fost căsătorit cu o femeie care a fost pur și simplu fascinată de prezența lui.
„Avea intrare liberă peste tot. Avea bani. Era un tip de acțiune. Dacă doream serveam masa la restaurantul chinezesc din mall sau mergeam la plajă la Copa Cabana. Aveam masa noastră rezervată.” – povestea Karen Hill
Pentru a beneficia de circumstanțe atenuante, Henry a urmat niște pseudo cursuri de religie în week-end-uri, care i-au permis să aibă contact cu familia în timpul detenției. „Cursurile” aveau loc la cazinourile din Atlantic City duminică seara, unde avea posibilitatea să se întâlnească cu soția, iar luni dimineață era din nou la închisoare, „convertit.”
Tot el a fost responsabil de cel mai mare jaf din istoria Americii, petrecut în 1978. Un manipulant de mărfuri de pe un avion al companiei Lufthansa, care datora bani unui agent de pariuri aflat în serviciul lui Henry Hill și care avea prostul obicei de a juca la jocuri de noroc, a fost nevoit să își acopere o datorie uriașă. Singura lui soluție a fost să anunțe întreg grupul infracțional și să fie complice la deturnarea sumei de milioane de $, care urmau să fie transportați în Germania. Desigur, Hill și-a adjudecat cea mai mare parte din sumă, iar unii membrii ai grupului au fost asasinați.
Henry Hill și Ray Liotta
Casino (1995) în regia aceluiași Martin Scorsese este un alt film cu gangsteri bazat pe o poveste adevărată. Filmul beneficiază de o narațiune dublă, iar muzica reprezintă o parte semnificativă a narațiunii. Aceasta oscilează între lumea poveștii și comentariile din back-up care susțin povestea. Scenariul din Casino își asumă libertatea plonjării în tehnica documentarului. Spune povestea unei afaceri, o mare întreprindere, în care eroii noștri – jucătorul și gangsterul – și-au realizat fiecare partea. Șefii mafiei din Casino sunt suficient de vârstnici când FBI-ul îi aduce în fața justiției.
„Nu poți să rămâi în vârf pentru totdeauna.”
Filmul devoalează cele două fațete opuse ale Las Vegas-ului: cea sclipitoare, strălucitoare și cea crudă, brutală. Cei doi eroi, Sam și Nicky, doi gangsteri care se mută în Las Vegas pentru a-și lăsa amprenta acolo, trăiesc și muncesc în această lume paradoxală. Văzute prin ochii lor, fiecare din ei servind ca un scut de protecție pentru celălalt, sunt dezvăluite detaliile implicării mafiei în cazinourile din anii ’70 și ’80. Unul operează subtil din spatele camerelor de luat vederi, pe când celălalt jefuiește și devastează localul. Ambii au un parcurs tragic: Sam se îndrăgostește de o prostituată de lux, iar Nicky se adâncește tot mai tare într-o spirală a drogurilor și a violenței.
Frank „Lefty” (stângaci) Rosenthal a fost unul dintre cei mai intriganți gangsteri ai Orașului Păcatelor (Las Vegas), fost director de cazino și asociat al crimei organizate, devenit celebru grație filmului Casino bazat pe povestea vieții lui. Datorită abilităților native de matematician, a inaugurat mai multe premiere: a fost prima persoană care a adaptat pariurile sportive într-un cazinou american în 1976 și primul care a angajat femei ca dealeri la blackjack, ceea ce a dublat încasările într-un singur an. Revista Sports Illustrated l-a desemnat „unul dintre cei mai mari experți în viață ai jocurilor sportive.” A avut chiar și propriul show de televiziune unde a avut invitați celebri precum Frank Sinatra sau Bob Hope. Către finalul activității a devenit informator al FBI-ului. Frank Rosenthal rămâne una dintre figurile marcante ale primilor ani de dezvoltare a Las Vegas-ului, având și admiratori și critici în egală măsură. A contribuit la organizarea cazinourilor așa cum există ele astăzi.
Frank Rosenthal și soția sa, Geri McGee
Peliculele cu tematică inspirată din lumea gangsterilor de ieri și de astăzi din Statele Unite sunt multe. De la legendarul Al Capone și lupta autorităților cu prohibiția alcoolului din anii ’20 și ’30, Bonnie și Clyde, carismaticul cuplu care a reușit să spargă mai multe bănci până au fost capturați, până la interlopii lumii de astăzi, Hollywood-ul a realizat multe asemenea producții de succes. De ce? Poate fiindcă anti-eroii portretizați fac parte din lumea reală și nu fictivă.
