Frédéric Chopin (1 martie 1810 – 17 Octombrie 1849)

– imaginea este o redare neobișnuit de vie și naturală, făcută de Hadi Karimi, un artist grafic iranian care creează imagini computerizate, ”sculptate în 3D”, ale unor artiști celebri – 

Inima

Continuă și azi, după două sute de ani, să-și ”pulseze” muzica, aflată într-un recipient de cristal în care stă conservată în coniac. E inima compozitorului şi pianistului de geniu Frédéric Chopin, mit, sfânt al poporului polonez și simbol al romantismului secolului al nouăsprezecelea.

Povestea ei dezvăluie una din temerile obsesive ale lui Chopin, aceea de a nu fi îngropat de viu. Încă din timpul vieții el și-a formulat foarte categoric cererea ca, înainte de momentul înmormântării, inima să-i fie detașată de trup și apoi trimisă la Varșovia.

Astfel că, pusă într-un borcan de cristal, este trecută de către sora sa – ca un produs de contrabandă, prin autoritățile ruse ale vremii – în Polonia și înhumată în Biserica Sfintei Cruci într-o coloană de piatră, cu un verset din Matei deasupra:

„Căci unde este comoara ta, este și inima ta.“

Inima aceasta a dat pianului compoziții de un rafinament revoluționar, într-un limbaj și stil interpretativ cu totul nou, delicat și pasional în egală măsură, iar lumii mondene un amant rafaelitic, un veșnic îndrăgostit suferind.

Talentul muzical ieșit din comun al lui Chopin a devansat epoca și a devastat amoruri. Ambianța în care a crescut și s-a dezvoltat copilul minune (al patrulea copil al familiei, după trei fete) – cel care scrie muzică pentru instrumentul dedicat muzicii de salon, pianul, de la 7 ani (1817) când compune prima poloneză şi care, la numai 8 ani, este invitat să cânte în saloanele din casele boiereşti poloneze – a contribuit, pe lângă temperamentul de sensibil virtuoz, la declanșarea și escaladarea multor povești de dragoste.

“Ochii săi albaştri erau mai degrabă spirituali decât visători, iar surâsul său dulce şi fin nu devenea amar. Fineţea şi transparenţa tenului fermecau ochiul, părul blond mătăsos, nasul acvilin, expresiv, accentuat, statura sa puţin înaltă, membrele plăpânde. Gesturile-i erau graţioase, timbrul vocii puţin estompat, adesea înăbuşit. Alura sa avea distincţie, iar manierele erau de înaltă ţinută, încât era tratat ca un prinţ”,  este descrierea făcută de bunul său prieten, Liszt.

Prima iubire

Frédéric Chopin împlinise douăzeci și cinci de ani când s-a îndrăgostit pasional și fără speranță de Maria Wodzińska, în vârstă de șaisprezece ani. O cunoscuse pe când Maria era copil și „obișnuia să o alerge prin încăperile de la Pszenny.”

Portrait of Maria Wodzinska (19th century), Poland

Fetița „îi enerva pe adulți strâmbându-se la ei.” Sora mai mare a Mariei și-a amintit că „dintre toți băieții el era cel mai dispus să glumească și să cânte.” Când a revăzut-o la Dresda în 1835, Maria înflorise într-o frumusețe poloneză cu ochi întunecați. A urmat o beţie romantică cu plimbări de mână și sărutări furate, o logodnă secretă și o lungă așteptare consumată epistolar și încărcată de lipsa acordului parental al fetei.

Maria Wodzińska nu a fost doar o mare iubire de artist ci a fost, ea însăși, o artistă. Ea a fost cea care a pictat unul dintre cele mai reușite portrete ale compozitorului:

Chopin – pictură de Maria Wodzińska

În primăvara anului 1837, însă, Chopin primește vestea rupturii – Maria se căsătorea cu un conte. Ceva se rupe și în el. Își împachetează corespondența și o etichetează ”Durerea mea”, dedicând Mariei celebrul vals L’Adieu. 

Chopin și-a canalizat depresia profundă și frustrarea în compoziția marșului funebru ”Marche funèbre” și, treptat, această izbucnire de tristețe a devenit parte a unei structuri mai mari – Sonata nr. 2 în B-flat minor, pe care a finalizat-o  în 1839.

George Sand

Prin intermediul prietenului său Listz, Chopin o cunoaște pe George Sand într-unul din saloanele Parisului, unde se întâlneau artiștii vremii: Liszt, Mickiewicz, Heinrich Heine şi Meyerbeer.

“Marea doamnă a contrastelor”, așa cum o defineşte André Maurois, era cea  mai bârfită femeie din epocă și, la vremea respectivă trecuse deja prin celebra legătură cu Alfred de Musset pe care îl părăsise la Veneția pentru medicul Pagello.

“Soarta ne-a împins în lanţurile unei lungi legături, la care am ajuns fără să ne dăm seama. Iubirea mea pentru Chopin nu era atât de puternică încât să-mi ameninţe activitatea literară” scria George Sand, în 1838, despre povestea lor de dragoste.

Eugène Delacroix: Portrait of Frédéric Chopin and George Sand

Cei doi petrec împreună iarna lui 1838 în Mallorca, unde el încearcă să-și vindece simptomele tuberculozei. Cu toate că, inițial, Aurore Dupin îi displăcuse, aceasta ajunge să îl fascineze prin forța, expresivitatea și exuberanța ei. La rândul ei, romanciera îi prețuiește talentul, însușirile de artist cu capul în nori, alintându-l “Chop-Chop” sau ”micul Chopin”:
“Blând, vesel, plăcut în societate, Chopinet bolnav te aducea la disperare când erai numai cu el, uşor de iritat, imposibil de satisfăcut. Imaginaţia lui era întunecată, delirantă. Cuta unei petale de trandafir, umbra unei muşte îl făceau să sângereze. Totul îi era antipatic şi revoltător dragului meu cadavru”.

Totuși, clima mediteraneeană și ambientul minunat au avut efecte benefice asupra lui Chopin, care a compus aici cele 24 de preludii, balada în fa-major, polonezele în la-major și în do-minor și mai multe mazurci.

În februarie 1839, perechea s-a întors în Franța, pe moșia din Nohant a lui George Sand. De atunci și până în 1846 aici și-au petrecut verile. Pe timp de iarnă se întorceau la Paris, unde compozitorul închiria o locuință separată. Când nu era ocupat cu lecții de pian sau cu activitatea sa componistică, Chopin își petrecea timpul împreună cu George Sand și cu copiii acesteia, Solange și Maurice.

La Nohant, lângă Châteauroux, Chopin se întâlnește adesea cu iluștrii vremii: compozitorul Franz Liszt, pictorul Eugene Delacroix, scriitorul Honoré de Balzac, fizicianul Jean Arago, istoricul Edgar Quinet. Tot aici este locul în care compune o mare parte din lucrările sale.

Chopin by Eugène Delacroix 1838 – Musée du Louvre

După instalarea sa la Paris, călătorește puțin, făcând scurte șederi în Germania – unde-i întâlnește pe Mendelssohn și pe Schumann – și un sejur la Londra.
Relația dintre Chopin și George Sand se destramă treptat, dar dramatic, iar decepția agravează starea sănătății compozitorului. În 1847 cei doi se despart, ducând în mormânt motive numai de ei știute.

Boala l-a învins la numai 39 de ani

În timp ce starea sufletească și sănătatea lui Chopin se degradau tot mai mult, prietenii îl îndeamnă la o nouă apariție în public pentru a-l abate de la suferințele sale. De această dată, o fostă elevă, Jane Stirling, îl sprijină în crizele nervoase și stările depresive devenite tradiționale înaintea concertelor.

În 1848, susține ultimul său concert de la Paris și, în același an, Jane Stirling, care-și dorește să-i devină soție, îi organizează lui Chopin un turneu de concerte în Anglia, cuprinzând Londra, Manchester, Glasgow, și Edinbourgh.

Jane Stirling

Invocând efectele dăunătoare ale climei britanice asupra sănătății sale, Chopin se întoarce la Paris în noiembrie al aceluiași an. Îmbunătățirea temporară a stării sănătății  a făcut posibilă petrecerea câtorva luni fericite printre prietenii săi. Revenindu-i și dispoziția creativă a mai compus două mazurci care au apărut după moartea sa.

Boala l-a învins la numai 39 de ani. În ultimele zile a fost îngrijit de sora sa, Ludwika.

Chopin a murit pe 17 octombrie 1849, în Paris. Înmormântarea s-a desfășurat în Cimitirul Père-Lachaise, după un scenariu conceput de el, iar în timpul ceremoniei s-a cântat Recviemul lui Mozart.

”Bach este un astronom ce descoperă cele mai minunate stele.

Beethoven provoacă universul.

Eu încerc doar să exprim sufletul și inima omului.”

Frederic Chopin

Inima lui este percepută ca simbol al identității naționale poloneze.