Care este singurul sentiment pe care cu toții îl experimentăm, dar nu vrem să recunoaștem? Gelozia, da!

Multă cerneală a curs pe tema acestui sentiment atât de versatil încât singurul atribut care i s-ar putea asocia cu luciditate ar fi ”cameleonic”. Nu cred că există cineva care să nu-l fi trăit, doar dozele variază și capacitatea de redresare… În rest, un sentiment etern uman și etern valabil precum iubirea, aceasta este gelozia.

Sentiment sau emoție familiară pentru majoritatea oamenilor, gelozia este adesea văzută ca un răspuns emoțional la o amenințare percepută asupra unei relații sau a stimei de sine. Termenul „gelozie” provine din limba franceză veche, de la cuvântul „jalousie”, care la rândul său își are originea în latinescul „zelus”, având același sens ca și în greaca veche „zelos”, care înseamnă „zeloție” sau „ardor”. Aceste cuvinte sunt legate de conceptul de zel, pasiune intensă sau pizmă.

Inițial, termenul de „gelozie” avea o conotație mai mult legată de zel sau entuziasm, dar cu timpul și-a dezvoltat sensul modern, referindu-se la o emoție care implică teama de pierdere sau de rivalitate, în special în contextul relațiilor romantice sau interpersonale. Acest sens al geloziei, ca teamă sau îngrijorare legată de pierderea afecțiunii sau atenției cuiva, s-a dezvoltat mai târziu, în Evul Mediu.

În ciuda conotațiilor sale negative, gelozia, ca fenomen psihologic și psihiatric, este mult mai nuanțată și merită o examinare detaliată. Psihologii au studiat gelozia din diverse unghiuri, încercând să înțeleagă originile și manifestările ei. Conform lui Robert A. Heinlein, „Gelozia este o boală, iubirea este o stare sănătoasă. Mintea confuză care confundă aceste două afecțiuni lasă să dureze doar una: boala.” Această percepție subliniază rolul geloziei ca un răspuns emoțional adesea disproporționat și potențial dăunător.

”Simţul posesiei şi gelozia înrobesc spiritul. Sper că va veni timpul când nici bărbaţii, nici femeile nu vor mai fi tiranizaţi fiecare de slăbiciunile celuilalt.”
Irvin Yalom

O realitate multifațetată

Gelozia, ca subiect de studiu în psihologie, a captivat interesul multor teoreticieni de-a lungul timpului. Fiecare dintre acești psihologi a oferit perspective unice asupra naturii și originii geloziei, contribuind la o înțelegere mai profundă a acestei emoții complexe. Gelozia poate fi privită ca un mecanism de apărare. Sigmund Freud a susținut că gelozia ascunde adesea alte frici și insecurități, inclusiv anxietatea de separare și teama de abandon. De asemenea, gelozia poate fi influențată de istoricul relațiilor anterioare, experiențele din copilărie și nivelul general de încredere și stima de sine a unei persoane. Tatăl psihanalizei, Freud a văzut gelozia ca fiind strâns legată de complexul Oedip și rivalitatea frățească. El a susținut că gelozia este o emoție naturală care se dezvoltă în copilărie. În lucrarea sa „Trepte în dezvoltarea ego-ului”, Freud a descris gelozia ca fiind „unul dintre cei mai timpurii și cei mai profunzi surse de sentimente de nefericire”. Freud a crezut că gelozia apare din frica de a pierde iubirea sau atenția unui părinte sau partener.

Alfred Adler, fondatorul psihologiei individuale, a considerat gelozia ca fiind legată de sentimentele de inferioritate și efortul de a compensa aceste sentimente. El a subliniat importanța sentimentului de comunitate și apartenență în gestionarea geloziei. Conform lui Adler, „Gelozia este expresia sentimentului de inferioritate… care se îndreaptă spre compensare”.

Carl Jung (1875-1961): Jung, un alt pionier al psihanalizei, a văzut gelozia ca pe un fenomen legat de proiecție. El a crezut că gelozia apare atunci când o persoană proiectează propriile sentimente și insecurități asupra altora. Jung a explicat că „Gelozia este, în esență, o anxietate care vine din neîncrederea în valoarea proprie”.

John Bowlby (1907-1990): Bowlby, fondatorul teoriei atașamentului, a considerat gelozia ca fiind un răspuns natural la amenințarea pierderii atașamentului. El a văzut-o ca pe o parte a instinctului de supraviețuire, spunând: „Gelozia, la fel ca frica, este o reacție la percepția unei amenințări reale sau imaginare la o relație valoroasă”.

Melanie Klein (1882-1960): Psihanalistă renumită, Klein a văzut gelozia ca un sentiment profund înrădăcinat în psihicul uman, legat de dinamica relațiilor timpurii. Ea a discutat despre gelozie în contextul „poziției depresive”, o fază în dezvoltarea emoțională a copilului, unde gelozia și invidia sunt experiențe comune.

Cât rău poate face gelozia? Cu dr. Cristian Andrei

Venind spre vremurile actuale, iată trei psihologi renumiți care au abordat în cărțile lor aspectele geloziei.

Esther Perel: Fiind o psihoterapeută renumită și expertă în relații, Esther Perel abordează gelozia mai mult dintr-o perspectivă relațională și psihologică. Ea recunoaște că gelozia poate fi un sentiment natural în relații, dar subliniază importanța modului în care este gestionată. Perel adesea vorbește despre necesitatea de a înțelege rădăcinile geloziei, cum ar fi nesiguranța sau frica de abandon. În lucrările și discuțiile sale, ea explorează ideea că gelozia, atunci când este exprimată și abordată corect, poate avea potențialul de a consolida relațiile, încurajând transparența și sinceritatea.

Frédéric Beigbeder: Ca scriitor, Beigbeder adesea explorează teme precum dragostea, relațiile și gelozia în romanele sale. Abordarea lui asupra geloziei tinde să fie mai literară și filozofică, explorând complexitatea emoțiilor umane și modul în care acestea influențează relațiile și percepțiile personale. În lucrările sale, cum ar fi „L’amour dure trois ans” (”Dragostea durează trei ani”), Beigbeder explorează gelozia în contextul ciclicității și efemerității relațiilor romantice, subliniind adesea ironia și absurditatea comportamentelor umane în dragoste.

Femeia, mister ca și moartea

Erich Fromm: Filozof și psihanalist social, Erich Fromm a abordat gelozia dintr-o perspectivă mai teoretică și psihanalitică. El a văzut gelozia ca fiind legată de posesivitate și nevoia de control în relații. În lucrări precum „Arta de a iubi”, Fromm argumentează că dragostea adevărată este liberă de dorința de posesie și control, iar gelozia este adesea un semn al lipsei de maturitate emoțională și al unei înțelegeri superficiale a iubirii.

Impactul social și relațional al geloziei

Într-un context pozitiv, gelozia poate funcționa ca un semnal că o relație necesită mai multă atenție, cum sugerează dr. John Gottman, un renumit terapeut de cuplu. Totuși, când se manifestă excesiv sau irațional, gelozia poate conduce la neîncredere, conflict și chiar abuz emoțional.

Gelozia, o emoție umană complexă, poate varia de la sentimente ușoare și trecătoare la forme intense și perturbatoare. Înțelegerea diferenței dintre gelozia normală și cea patologică este crucială pentru a naviga acest spectru emoțional.

În cazul geloziei ”normale”, să ne imaginăm o scenă în care o persoană simte un val temporar de nesiguranță când partenerul său petrece timp cu cineva nou. Acest sentiment este ocazional, nu foarte intens, și, cel mai important, trece destul de repede. Persoana în cauză este capabilă să-și exprime îngrijorările într-un mod sănătos și să se reasigure prin comunicare deschisă. Această formă de gelozie nu domină gândurile persoanei și nu afectează semnificativ calitatea vieții sale sau a relațiilor sale.

Pe de altă parte, gelozia patologică este mult mai intensă și persistentă. Imaginează-ți pe cineva care este constant preocupat de infidelitatea partenerului, chiar și în absența oricăror dovezi reale. Această persoană poate petrece ore întregi verificând mesajele partenerului sau urmărindu-i mișcările, consumată de un sentiment de nesiguranță și neîncredere. În aceste cazuri, gelozia nu este doar o emoție trecătoare, ci o stare continuă care afectează negativ relațiile, starea de bine și chiar funcționarea zilnică.

În ciuda insistențelor partenerului și a dovezilor care contrazic temerile, persoana cu gelozie patologică rămâne fixată pe convingerile sale. Aceasta poate duce la tensiuni semnificative în relație, izolare socială și poate fi chiar un semn al altor probleme de sănătate mintală, cum ar fi anxietatea sau depresia. În astfel de situații, este esențial să se caute ajutor profesional. Prin terapie, persoanele pot învăța să-și recunoască și să-și gestioneze sentimentele de gelozie, să dezvolte încredere și să comunice eficient în relațiile lor. Acest pas este vital pentru a asigura că gelozia, în orice formă, nu devine un obstacol insurmontabil în viața și relațiile lor.

Din perspectivă psihiatrică, gelozia … 

În domeniul psihiatriei, gelozia poate fi un simptom al unor tulburări psihice mai grave. „Gelozia patologică”, cunoscută și sub numele de „sindromul Othello”, este o formă extremă în care persoana afectată are convingeri iraționale și persistente privind infidelitatea partenerului. Numele sindromului provine de la personajul Othello din piesa lui Shakespeare, care, sub influența unei suspiciuni nejustificate și a manipulării, devine convins că soția sa, Desdemona, îl înșală, ceea ce îl conduce la un final tragic. Acest tip de gelozie poate fi asociat cu tulburări de personalitate, cum ar fi tulburarea de personalitate de tip borderline, tulburarea obsesiv-compulsivă sau paranoia. Aceste persoane pot angaja comportamente de verificare obsesivă, cum ar fi verificarea telefonului partenerului, urmărirea mișcărilor acestuia sau interogarea constantă despre activitățile și relațiile sale, și, desigur, sindromul Othello poate duce la dispute, tensiuni și rupturi în relații, având un impact semnificativ asupra sănătății emoționale și a stării de bine atât a persoanei geloase, cât și a partenerului său.

Tratament și abordări terapeutice

Tratamentul pentru gelozia excesivă sau patologică include frecvent terapie psihologică, precum terapia cognitiv-comportamentală, care ajută la identificarea și modificarea gândurilor iraționale. În cazurile severe, tratamentul poate include și medicație, în special dacă gelozia este legată de alte tulburări psihice.

Psihoterapia de cuplu, o ramură specializată a psihoterapiei, are un rol esențial în îmbunătățirea relațiilor dintre parteneri. Aceasta este concepută pentru a ajuta cuplurile să înțeleagă mai bine dinamica relației lor, să rezolve conflictele și să dezvolte o comunicare și o conexiune mai profundă.

Unul dintre cele mai importante roluri ale psihoterapiei de cuplu este îmbunătățirea comunicării între parteneri. Terapeutul ajută cuplul să identifice și să schimbe modelele de comunicare nesănătoase, cum ar fi critica, defensiva sau evitarea, promovând în schimb un stil de comunicare deschis, onest și respectuos.

Psihoterapia de cuplu oferă un spațiu sigur pentru abordarea și rezolvarea conflictelor. Prin intermediul sesiunilor, cuplurile învață să înțeleagă mai bine sursele neînțelegerilor și să găsească soluții constructive. Terapia ajută la navigarea prin probleme precum diferențele de opinie, problemele financiare, nevoile sexuale sau problemele de parenting.

Terapia de cuplu explorează dinamica relației și modelele de comportament ale fiecărui partener. Acest lucru poate include explorarea modului în care trecutul individual influențează relația și identificarea schemelor de atașament sau a temerilor subconștiente.

Un alt aspect crucial este dezvoltarea și îmbunătățirea intimității emoționale și fizice. Terapia poate ajuta partenerii să redescopere sau să consolideze legătura și atracția, contribuind la o relație mai profundă și mai satisfăcătoare.

Cuplurile se confruntă adesea cu tranziții majore, cum ar fi nașterea unui copil, schimbări de carieră sau pensionare. Psihoterapia de cuplu poate oferi sprijin în aceste perioade, ajutând cuplurile să se adapteze și să gestioneze schimbările împreună.

În cazurile de infidelitate sau alte traume relaționale, terapia de cuplu poate fi un instrument vital în procesul de vindecare. Aceasta ajută la abordarea problemelor de încredere, vinovăție și iertare și poate ghida cuplul spre reconstruirea relației. Nu în ultimul rând,  psihoterapia de cuplu poate ajuta partenerii să evite separarea sau divorțul, oferindu-le uneltele necesare pentru a rezolva problemele relaționale într-un mod sănătos și constructiv.

Ne putem feri de gelozie?

Greu, însă, la fel ca orice provocare, există căi prin care o putem întâmpina și chiar transforma într-o oportunitate de creștere și înțelegere.

Imaginați-vă că sunteți într-o relație plină de iubire și încredere. Totul merge bine, până într-o zi când un strop de gelozie își face apariția. Poate fi o schimbare mică – un mesaj text neașteptat de la un vechi prieten al partenerului tău sau o întâlnire întâmplătoare care te face să te simți nesigur.

Primul pas spre gestionarea acestui sentiment este să te cunoști pe tine însuți. Întreabă-te: „De ce mă simt așa?” Poate că este vorba despre propria ta insecuritate sau poate o experiență anterioară care te-a lăsat cu răni deschise. În acest moment, comunicarea sinceră cu partenerul tău devine esențială. Deschide dialogul, nu cu acuzații, ci cu exprimarea sentimentelor tale. „Mă simt neliniștit/ă când…” este un început bun.

Dar să nu uităm că uneori demonii noștri interni sunt cei care alimentează focul geloziei. Lucrul cu un terapeut poate fi o mână de ajutor. În spațiul sigur al terapiei, poți explora rădăcinile geloziei tale și învăța strategii pentru a te confrunta cu aceste sentimente într-un mod sănătos.

Încrederea este un alt pilon important. Într-o relație, construirea și menținerea încrederii este vitală. Încrederea nu este doar despre partenerul tău, ci și despre tine – încrederea că ești suficient, că relația ta este suficient de puternică pentru a rezista furtunilor.

Dar ce te faci cu acele gânduri negative care ți se învârt în minte? Practicile precum mindfulness-ul te pot ajuta să te detașezi de aceste gânduri și să le vezi pentru ceea ce sunt – doar gânduri, nu realități.

Și poate cel mai important, este să ne concentrăm pe ce avem, nu pe ce ne lipsește. Practicarea recunoștinței, atât în relația ta, cât și în viața în general, poate fi un antidot puternic împotriva geloziei. Să fim recunoscători pentru momentele pe care le împărtășim, pentru conexiunea pe care o avem și pentru creșterea împreună. Iar dacă relația a fost sortită succesului, se va găsi o cale. Dacă nu, tot ceea ce se poate face e să fie trecută la „pierderi”. Poate o găsește cineva care să se bucure de ea, ca de o pereche de pantofi găsiți la marginea unui drum.

În final, gelozia poate fi un companion dificil, dar nu este o călătorie pe care trebuie să o parcurgem singuri. Fie că este vorba de dialogul cu partenerul tău, de explorarea propriei minți cu un terapeut sau pur și simplu de a fi mai blând cu tine însuți, există întotdeauna o cale prin care poți transforma gelozia dintr-un dușman într-un aliat în călătoria ta de autocunoaștere și creștere în relație.

Gelozia în cupluri celebre

Filme pe tema geloziei

Gelozia, ca temă profund umană și emoțională, a fost o sursă de inspirație pentru multe ecranizări memorabile de-a lungul anilor. Filmele care explorează gelozia adesea abordează complexitatea relațiilor umane, nesiguranța, iubirea și, uneori, chiar aspecte mai întunecate ale naturii umane. Iată câteva ecranizări celebre pe această temă:

• „Othello” (diverse versiuni): Bazat pe piesa clasică a lui William Shakespeare, „Othello” este probabil una dintre cele mai cunoscute povești despre gelozie. Filmul prezintă povestea tragică a lui Othello, un general maur care, manipulat de subalternul său Iago, ajunge să-și suspecteze nejustificat soția de infidelitate. Această gelozie devastatoare duce la un final tragic.
• „Amadeus” (1984): Regizat de Miloš Forman, „Amadeus” explorează relația dintre compozitorul Wolfgang Amadeus Mozart și rivalul său, Antonio Salieri. Gelozia lui Salieri față de talentul natural și succesul lui Mozart este un element central al filmului, prezentând o luptă interioară intensă și consecințele sale.
• „Fatal Attraction” (1987): Un thriller psihologic regizat de Adrian Lyne, filmul urmărește povestea unei aventuri de o noapte care se transformă într-un coșmar, pe măsură ce personajul interpretat de Glenn Close devine obsesiv și periculos din cauza geloziei.
• „Jealousy” (2013): Un film francez regizat de Philippe Garrel, care explorează gelozia dintr-o perspectivă mai intimă și personală, concentrându-se pe un actor care se luptă cu gelozia și insecuritatea în relația sa.
• „Unfaithful” (2002): Regizat de Adrian Lyne, acest film urmărește povestea unui soț (interpretat de Richard Gere) care devine consumat de gelozie și suspiciune după ce descoperă că soția sa (interpretată de Diane Lane) are o aventură.
• „The Talented Mr. Ripley” (1999): Bazat pe romanul scris de Patricia Highsmith și regizat de Anthony Minghella, filmul prezintă povestea lui Tom Ripley, un tânăr obsedat de viața unui playboy bogat, pe care începe să-l imite în mod periculos, motivat în parte de gelozie și invidie.
• Preferatul meu este „În pat cu dușmanul” (în engleză „Sleeping with the Enemy”). Julia Roberts face un rol excelent în acest thriller psihologic care te ține cu sufletul la gură, lansat în 1991. Regizat de Joseph Ruben, acest film explorează teme precum abuzul domestic, controlul și evadarea dintr-o relație periculoasă. Julia Roberts interpretează rolul Laurei Burney, o femeie care pare să aibă o viață perfectă alături de soțul ei atrăgător și de succes, Martin, jucat de Patrick Bergin. Cu toate acestea, în spatele fațadei de perfecțiune, Laura trăiește un coșmar: este victima abuzului psihologic și fizic din partea soțului ei controlor și posesiv.Filmul se concentrează pe lupta Laurei de a-și reclădi viața și de a scăpa de soțul ei abuziv. Planificând meticulos, ea reușește să evadeze și începe o nouă viață într-un oraș diferit sub o identitate falsă. Cu toate acestea, sentimentul de siguranță este de scurtă durată, deoarece Martin descoperă dispariția ei și începe să o urmărească pentru a o aduce înapoi.”În pat cu dușmanul” a fost remarcat pentru abordarea sa tensionată și emoțională a subiectului abuzului domestic și a repercusiunilor sale. Performanța lui Julia Roberts a fost lăudată, filmul evidențiind abilitatea ei de a reda complexitatea emoțională a personajului său. Deși a primit recenzii mixte de la critici, filmul a fost un succes comercial și a contribuit la consolidarea statutului lui Roberts ca una dintre principalele actrițe de la Hollywood din acea perioadă.

Așa că nu uitați: gelozia, deși este o emoție umană comună, poate avea un impact profund asupra sănătății mintale și a relațiilor. Este esențial ca persoanele care se confruntă cu niveluri problematice de gelozie să caute sprijin profesional. Recunoașterea și gestionarea sănătoasă a geloziei nu numai că previne deteriorarea relațiilor, dar și favorizează o mai bună sănătate mintală și emoțională.

Dacă mai aveați vreo curiozitate, iată:

François de La Rochefoucauld: „Nu există dragoste fără gelozie, dar nu este nevoie de gelozie pentru a urî.”

Havelock Ellis: „Gelozia nu este atât un semn de iubire, cât este un semn de insecuritate.”

Bertrand Russell: „Gelozia este o suferință care caută să se vindece prin cauza ei.”

Mae West: „Gelozia este o boală, iubirea este un sentiment sănătos.”

Oscar Wilde: „Gelozia este mereu născută împreună cu iubirea, dar nu moare întotdeauna împreună cu ea.”

George Eliot (Mary Ann Evans): „Gelozia este niciodată mai barbară decât atunci când se prefăce în dreptate.”

Pablo Picasso: „Gelozia este acea zgârietură pe care nu o simți până nu începe să se vindece.”

Kahlil Gibran: „Gelozia este un cățel care latră și mușcă lanțul care-l leagă de ceea ce iubește.”

Margaret Atwood: „Gelozia nu este altceva decât teama de singurătate.”