„A fost o creație de la început până la sfârșit, un personaj dintr-o piesă pe care a rescris-o continuu.”

Femeia spion, antrenată să seducă și să manipuleze, cea care folosește sexul pentru a-și duce misiunea la îndeplinire, a devenit un mit.

Irezistibila pornire de a învârti în juru-i povești incredibile despre trecutul său a contribuit la transformarea ei într-o întruchipare unică a sexului, fascinației, a intrigilor și, mai presus de toate, a vrăjii pericolului. Dar a dus și la moartea ei, în 15 octombrie 1917, la vârsta de 41 de ani.

Controversata olandeză continuă, după mai bine de un secol, să suscite interesul și să genereze povești, care de care mai nebune și mai inexacte. Doar a fost o spioană, nu?!

Sexul ”se vinde”

Chiar de la începutul vieții era clar că Margaretha Zelle (n. 7 august 1876 în Leeuwarden, Țările de Jos) va deveni o persoană cu totul ieșită din comun. S-a remarcat, încă de copil, cu o înfățișare flamboiantă, o fire îndrăzneață și talentat la limbi străine. Un coleg de școală a comparat-o cu o orhidee printre păpădii, aspectul ei exotic contrastând flagrant cu pielea deschisă și părul blond al majorității celorlalți copii olandezi.

Cu ajutorul tatălui – un pălărier infatuat – ea a învățat că o fată tânără poate obține ceea ce își dorește plăcând bărbaților. Margaretha era favorita tatălui care o alinta excesiv și o îngropa în daruri. Acesta își abandonează, însă, familia și, câțiva ani mai târziu, moare și mama fetei. Margaretha era pe-atunci doar o adolescentă.

Fata răsfățată temeinic și precoce sexual a fost trimisă să învețe pentru a deveni profesoară. Expulzată, la 16 ani, pentru că a avut o aventură cu directorul căsătorit al școlii,  Margaretha s-a mutat apoi la Haga, un oraș plin de oficiali coloniali care se întorseseră din serviciul din Indiile de Est olandeze (Indonezia actuală).

„Am vrut să trăiesc ca un fluture la soare.”

La 18 ani, dornică de aventură, bani, dar și respectabilitate, ea răspunde unei reclame publicate la ziar de un astfel de oficial – căpitanul Rudolf MacLeod, care căuta să se întâlnească și să se căsătorească cu „o fată cu un caracter plăcut”. Căsătoria părea calea perfectă către o viață mai bună. Margaretha știa că ofițerii din Indii locuiau în case mari, cu mulți servitori. „Am vrut să trăiesc ca un fluture la soare”, a spus ea într-un interviu ulterior. Au fost logodiți la șase zile după întâlnire și s-au căsătorit în iulie 1895.

Margaretha și Rudolf

Un mariaj eșuat

Rolul soției ascultătoare a fost unul imposibil de jucat. După ce cuplul s-a mutat pe insula Java, unde MacLeod și-a reluat îndatoririle militare, căsătoria s-a dovedit a fi un șir de abuzuri din partea soțului, băutură și aventuri extraconjugale. Nici măcar cei doi copii, băiatul Norman și fetița Non, nu au reușit s-o salveze. Când Norman a murit, scurta lor căsătorie a murit odată cu el.

Rudolf și Norman

Înapoi în Olanda, ei au divorțat în 1902. Margaretha a primit custodia lui Non, dar, fără bani proprii, nu a avut de ales decât să-și lase fiica cu fostul soț și să găsească un nou rol de jucat. Încă o dată, a trebuit să se bazeze pe inteligența, ochii întunecați și formidabila sa atracție sexuală pentru a supraviețui.

Un nou răsărit – Mata Hari

După ce s-a mutat la Paris, a lucrat ca model și călăreț de circ, înainte ca un prieten să-i sugereze să încerce să danseze într-un salon, pentru un public dornic de noutăți. Atunci a devenit Mata Hari – cuvintele însemnând ”ochiul zilei”, ”soare răsărit” sau „zori”. Și a apărut o nouă zi pentru ea.

Mata Hari a fost o senzație imediată, nu doar pentru că dansul ei îndrăzneț și senzual a implicat aruncarea voalurilor pe care le purta, unul câte unul, dar și pentru podoabele exotice spectaculoase pe care le purta pe cap și pe piept. Ea a insistat că face demonstrația unor dansuri autentice de templu javanez, astfel încât publicul să-și poată spune că nu plătește pentru a vedea un striptease, ci un act cultural, o privire educativă asupra unui ritual religios din misteriosul Est.

”A fost privită ca nudul artei, mai degrabă decât nudul comerțului”, spune Julie Wheelwright, autoarea cărții ”The Fatal Lover: Mata Hari and the Myth of Women in Espionage”. ”Pentru că a început mai degrabă în saloane private decât în music hall-uri, a avut respectabilitate. Și pentru că Isadora Duncan și alții reinventau dansul împrumutând nu doar de la clasici, ci și de la alte tradiții de dans, spectacolele ei au fost văzute ca un eveniment cultural.”

Și-a jucat rolul lui Mata Hari atât pe scenă, cât și în afara ei. Ea declara că s-a născut în Java din părinți europeni sau că este fiica unei dansatoare a templului indian.

”Mata Hari personifică toată poezia Indiei”, spunea exploziv, la un moment dat, Le Journal, ”misticismul, voluptatea, langoarea, farmecul său hipnotizant”.

”Agent secret celebru” este aproape o contradicție în termeni

Devenind curtezana de lux a cercurilor elitiste, în 1915, la Paris, Mata Hari este implicată într-un scandal politic, fiind acuzată de spionaj în detrimentul Franței. Pentru a demonstra faptul că este nevinovată, ea se oferă să lucreze voluntar ca agent secret, urmând să culeagă informații din Berlin.

A făcut atât de puțin în ceea ce privește spionajul real, încât unii biografi se îndoiesc să o clasifice drept spioană. ”Dacă într-adevăr a fost spionă”, scrie Pat Shipman în ”Femme Fatale”, ”Mata Hari se află cu siguranță printre cei mai inepți agenți din lume … A trimis scrisori necodificate lui Ladoux prin poșta obișnuită; i-a telegrafiat deschis, a sunat în repetate rânduri la biroul lui … a fost recunoscută peste tot, cunoscută peste tot și a fost inevitabil centrul atenției … Ce șansă a avut o astfel de femeie de a fi un spion de succes, cu atât mai puțin agent dublu? ”

La mai bine de un secol de la dispariția sa, încă nu a fost deslușit jocul pe care Mata Hari l-a făcut pentru a obține sume enorme de bani din ambele tabere.

În februarie 1917, Mata Hari a fost arestată sub acuzația de agent dublu. Autoritățile franceze nu aveau suficiente dovezi, dar pierderile din țară în timpul războiului fuseseră atât de devastatoare încât, de dragul moralului național, cineva trebuia să-și asume vina și să plătească.

Nu atât faptele cât atributele caracterului ei – cele care o făcuseră o stea pe timp de pace – au fost suficiente pentru a o condamna, în timp de război: era degajată, libertină, internațională, predispusă la rescrierea propriului trecut. 

15 octombrie 1917 – condamnată la moarte

Este Mata Hari arhetipul tentației condamnate, un diavol care a dovedit că femeile încrezătoare sexual merită să fie pedepsite?! Criticii feminiști au revendicat-o ca pe cineva care a prosperat în lumea bărbaților, fiind creativă și suficient de hotărâtă pentru a se reinventa.

Chiar și după 100 de ani și 250 de cărți, mișcările sau motivele ei unduiesc în voalurile misterului.

foto tumblr.com

Sursa articol aici.