Peștișorul de aur

ovidiu@stanomir

A fost cândva, într-o dimineață de duminică, pe la sfârșitul lui iunie. Stând pe malul râului, Hedonis tot sucea și învârtea o situație conflictuală de la serviciu. Apele tulburi ale râului din fața lui îi stârneau gânduri sumbre. Valer pescuia ceva mai în sus de locul în care Hedonis aruncase neglijent în apă firul unei undițe. Valer era un pescar pătimaș și-l momise să-i țină tovărășie, promițându-i că vor avea parte de o zi de neuitat. Hedonis l-a urmat, într-o doară, tocmai ca să se rupă de obsesiile cotidiene…

Cufundat cum era în gânduri, Hedonis a fost foarte surprins când Valer s-a repezit spre undița lui și i-a luat-o din mână. Bățul, curbat mai să atingă fața apei, zvâcnea cu putere. Hedonis a privit cu aviditate confruntarea ce a urmat, la capătul căreia Valer a scos la lumină ditamai peștele.

‒ Adă minciogul! i-a strigat el. Hai odată, că-mi scapă!

Hedonis se uita la Valer ca găina-n lemne.

‒ Adă plasa aia cu mâner de lângă undița mea!

În fine, peștele a fost capturat și aruncat pe mal. E o mreană destul de mare, a concluzionat Valer. Cred că are vreo 2-3 kile. Hai, să-ți fac o poză cu ea.

Nu mică le-a fost mirarea când mreana le-a spus:

‒ Domnilor, vă rog frumos să-mi dați drumul, căci o să vă îndeplinesc trei dorințe.

‒ Să nu-mi spui că am prins peștișorul de aur, a rânjt Hedonis.

‒ La pescuit orice e cu putință, a replicat Valer.

‒ E drept, nu sunt eu peștișorul de aur, dar sunt o mreană paranormală și am într-adevăr puterea să vă îndeplinesc cele trei dorințe.

‒ Să nu-mi lipsească niciodată șpilucul și țigările din rucsac, a cerut Valer.

Nici n-a apucat să-și termine bine vorba că dorința s-a și îndeplinit.

‒ Iar mie, te rog, să-mi rezolvi situația aia încâlcită de la serviciu, s-a grăbit Hedonis să ceară.

‒ Dorința îți va fi îndeplinită, a răspuns mreana. O să vezi mâine…

‒ Stai un pic, io ce garanții am că…

‒ Domnule Hedonis, suntem persoane de cuvânt. Te rog să nu te îndoiești de buna mea credință.

‒ Ia stați, a intervenit Valer, trebuie să lămurim lucrurile: ai spus că ne vei îndeplini trei dorințe…

Hedonis i-a luat vorba din gură:

‒ … dar n-ai precizat dacă vor fi câte trei dorințe de fiecare sau…

Mreana oftă, exasperată:

‒ Vor fi cu totul trei dorințe. Două vi le-am îndeplinit deja; aveți grijă ce-o să-mi mai cereți…

‒ Trebuie să ne sfătuim, ceru Valer, și l-a tras deoparte pe Hedonis.

Au șușotit ei cât au șușotit, iar pe când s-au pus în sfârșit de acord, întorcându-se la mreană, ia-o de unde nu-i:

‒ Na, că gagica ne-a tras clapa, a scrâșnit Valer.

Hedonis a ridicat din umeri și s-a dus să-și ia bagajele lăsate la umbra unui tufiș. Când colo, ce să vezi: în spatele tufișului, la marginea cărării ce ducea spre râu, îi aștepta o…, un fel de…, cum să-i spună, un fel de automobil zburător, cum văzuseră doar în filmele se-fe… Lui Valer i-a sunat telefonul mobil. Dând să răspundă, a rămas cu gura căscată, fiindcă era un model trăznet, tot cam de prin filmele de anticipație, și pe care habar n-avea cum să-l manevreze.

Hedonis izbucni într-un behăit isteric:

‒ Să știi că peștoaica aia paranormală a ta ne-a expediat în viitor!

‒ Cum adică, peștoaica mea?! îl apostrofă Valer. Și ia stai: ce vrei să spui cu expediatul în viitor?

‒ Nici eu nu știu prea bine ce și cum; totuși, bine că nu ne-a trimis în trecut!

‒ Ai dreptate, zise Valer mucalit, ne-ar fi făcut bucata dacă ne expedia la origini…

Citește și O iarnă de neuitat