ești frumoasă, îi spuse și ochii ei
se îngustară devenind orizont,
iar din obrajii semeți
pomeții împunseră setea
ca un afront. ești frumoasă
repetă el, zvârlindu-se-n
apele cânepii cu cercuri de miere
genele ei tremurară păianjeni
brodând în aer șapte, opt, nouă
infirmiere
așa îmbăiat, printre măruntele
cute din colțuri
își puse ordine-n gânduri
biete caligrafii, nimic altceva decât
sinuoase denunțuri
infame, desigur, otrăvuri și mofturi
ești frumoasă, mai spuse, pentru că nu știi
și, mai ales, nu te tulburi când
lucrurile mari sunt
incluse în cele
foarte mici.
(în volumul „fără suflare”)
foto tumblr.com
***
mereu vrem să începem
acesta e un nou început, spunem
şi-n zăpada înaltă până în moarte
alergăm cu inima ridicată deasupra capului
nici pomeneală de vreun sfârșit, în dulap
schelete dosite așteaptă clănțănind în surdină,
se-ndoapă cu cheile aruncate în mare.
rândul la veșnicie îți vine o singură dată… Citește și acesta e un nou început
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
