mereu vrem să începem
acesta e un nou început, spunem
şi-n zăpada înaltă până în moarte
alergăm cu inima ridicată deasupra capului
nici pomeneală de vreun sfârșit, în dulap
schelete dosite așteaptă clănțănind în surdină
se-ndoapă cu cheile aruncate în mare
rândul la veșnicie îți vine o singură dată
acum, la început, e mai greu
dar un început proaspăt
e tot ce poți dori, nimeni
n-a spus iată, un nou sfârșit
sfârșitul nu e niciodată nou cu toate că
gâtul lui de amant nemilos e butucul
pe care fruntea-și pleacă
cele mai frumoase fecioare.
foto tumblr.com
Citește și verde barcă
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.