Felul în care ploaia
spală tot
piețe de flori, dușumele exasperate
viori numai piele și os
burlane răgușite și frânghii
de rufe cu răbdarea întinsă la maxim
felul acesta insistent, aproape duios
alungește, frânge
contururi și mântuie
desparte culorile care n-au fost niciodată-mpreună
însă pe noi ne apropie, picătură
cu picătură,
prin casa fără acoperiș
curge astăzi un râu și se umflă
ca un cearșaf
glorios învelită 
năluca iubirii de ieri ne bântuie ne
bate-n corabie cuie. 

foto tumblr.com

Citește și floare carnivoră, speranța