Cosmogonie și psihanaliză. Intervenții ale mass-mediei

Mentalitatea populară colectivă conține câteva arhetipuri (Andrei Oișteanu, Motive și semnificații mito-simbolice în cultura tradițională românească, ilustrații după originale realizate de Adrian Șuștea, colecția Universitas, București, Editura Minerva, 1989., p.12), precum și ideea de incest – deși  blamată și înțeleasă ca un mare păcat – în legendele cosmogonice despre soare și despre lună (Elena Niculiță-Voronca, Datinele și credințele poporului român adunate și așezate în ordine mitologică, Cernăuți, Tip. Isidor Wiegler, 1903, p. 590). Cea de-a doua este legată de mitul oedipian, studiat și dezvoltat de Sigmund Freud și denumit Complexul lui Oedip, care, conform părintelui psihanalizei, se manifestă la bărbați, constând în căutarea trăsăturilor comune, în partenera de viață, cu cele ale mamei, respectiv ale surorii, având la bază o relație dificilă mamă-fiu (Sigmund Freud, Interpretarea viselor. Opere esențiale 2, traducere din limba germană de Roxana Melnicu,  București, Editura Trei, 2017).

Pe de altă parte, arhetipurile, în psihanaliza jungiană, „se manifestă ca mituri în istoria popoarelor, ele își fac simțită prezența în cazul fiecărui individ, prezență care este cu atât mai puternică, adică antropomorfizează realitatea mai pronunțat, cu cît conștiința este mai îngustă sau mai slabă, permițând imaginației să invadeze realitatea.” (C. G. Jung, Opere complete 9/1. Arhetipurile și inconștientul colectiv, colecție coordonată de Vasile Dem. Zamfirescu, trad. din limba germană de Daniela Ștefănescu și Vasile Dem. Zamfirescu, București, Editura Trei, 2003, p. 84), gândirea mitică populară nefiind lipsită de elemente arhetipale, cum ar fi Bătrânul înțelept, întruchipat de Dumnezeu, care este aproape nelipsit din mitologia populară românească, cu atât mai mult din legendele despre facerea lumii. De asemenea, prezența Diavolului, la polul opus, este arhetipală.

sursă foto: elefant.ro

Mircea Eliade este de părere că mentalitatea arhaică, bazată pe prețuirea unor valori existențiale, nu este caracteristică doar culturilor tradiționale (Mircea Eliade, Aspecte ale mitului, colecția Eseuri, în românește de Paul G. Dinopol, prefață de Vasile Nicolescu, București, Editura Univers, 1978, p. 72) deoarece „Dorința de a cunoaște originea lucrurilor caracterizează deopotrivă cultura occidentală.” (Ibidem). În secolele XVIII și XIX au luat amploare, nu doar cercetările în privința originii universului, ci și în privința mai multor aspecte, cum ar fi originea omului sau cea a religiei (Ibid.), oamenii, însă, nu sunt interesați doar de originea religiilor sau a limbajului, ci și de originea unui joc al copilăriei, cum ar fi șotronul (Ibidem, pp. 72-73).

Cu toate acestea, pentru domeniul psihanalizei, lucrurile sunt puțin diferite, în sensul în care „adevărul primordial e ‹‹primordialul uman››, prima copilărie.” (Ibidem, p. 73), copilul trăind într-un timp paradiziac (Ibidem), astfel „Psihanaliza a elaborat tehnici susceptibile de a ne revela ‹‹începuturile›› istoriei noastre personale și mai ales de a identifica evenimentul anume care a pus capăt beatitudinii copilăriei și a hotărît orientarea viitoare a vieții noastre.” (Ibid.), ceea ce, în termeni arhaici, înseamnă că în perioada fragedei pruncii, copilul a suferit o traumă, care îl va marca pe parcursul vieții sale: „Traducînd aceasta în termeni de gîndire arhaică, s-ar putea spune că a existat un ‹‹paradis›› (pentru psihanaliză, stadiul prenatal sau perioada care merge pînă la înțărcare) și o ‹‹ruptură››, o ‹‹catastrofă›› (traumatismul infantil) și că, oricare ar fi atitudinea adultului față de acele evenimente primordiale, ele sunt totuși constitutive întrucît privește ființa sa.” (Ibid.). Eliade vorbește despre „beatitudinea” originii la Freud (Ibid.), precizând faptul că ea este întâlnită în religiile arhaice, fiind atestată și de iudeo-creștinism (Ibidem, p. 74), dar, cu toate acestea, este important de înțeles faptul că structura psihanalizei nu este mitologică: „Faptul că Freud postulează beatitudinea la începutul vieții omului, nu înseamnă că psihanaliza are o structură mitologică, nici că-și însușește o temă mitică arhaică sau că acceptă mitul iudeo-creștin al paradisului și al căderii.” (Ibidem), existând, totuși, o apropiere și anume faptul că Freud a descoperit rolul decisiv în timpul primordial (Ibid.). Această întoarcere la origini poate fi înțeleasă din mai multe perspective (Ibidem, p. 75), Eliade făcând referire inclusiv la „Miturile și riturile de inițiere care alcătuiesc regressus ad uterum […].” (Ibidem, p. 77), atrăgând atenția asupra faptului că nu toate miturile și riturile de întoarcere la origini sunt situate pe același plan (Ibidem), întrucât „simbolismul e același, dar contextele diferă, și intenția revelată de context este aceea care dă, în fiecare caz în parte, adevărata semnificație.” (Ibid.).

sursă foto: dcnews.ro

Din perspectivă structurală, întunericul prenatal sau cel din coliba cu rol de inițiere (în credința popoarelor arhaice) poate fi asemănat nopții premergătoare creației (Ibid.). Pe de altă parte, haosul primordial este simbolizat de noapte, văzută, în acest context, ca o origine a soarelui, răsăritul lui fiind o replică a cosmogoniei (Ibidem, pp. 77-78), simbolismul cosmogonic devenind din ce în ce mai complex cu fiecare naștere fizică și individuală în parte, cu nașterea strămoșului mitic și renașterea prin inițiere (Ibidem, p. 78). Este important de menționat faptul că mitul cosmogonic are mai multe însușiri, printre care „vindecarea, creația poetică, introducerea copilului în societate și în cultură etc.” (Ibidem), fiind de înțeles, în acest caz, motivul pentru care „anumite terapeutici arhaice folosesc întoarcerea rituală la matrice în locul recitării ceremoniale a mitului cosmogonic.” (Ibidem).

sursă foto: eusunt.ro

Putem discuta despre anumite comportamente mitice, întrucât acestea sunt încă vii, iar problema nu se rezumă la supraviețuirea și perpetuarea anumitor mentalități de ordin arhaic, anumite aspecte și funcții specifice gândirii mitice fiind înrădăcinate până în punctul în care reprezintă o parte constitutivă a ființei umane: „Anumite ‹‹comportări mitice›› mai supraviețuiesc încă sub ochii noștri. Nu doar că ar fi vorba de ‹‹supraviețuiri›› ale unei mentalități arhaice. Dar anumite aspecte și funcțiuni ale gîndirii mitice sunt constitutive ale ființei omenești.” (Ibidem, p. 170). Mircea Eliade utilizează în lucrarea sa, Aspecte ale mitului, câteva exemple menite să susțină această teorie, printre care și mitul rasist al arianismului, „revalorificat periodic în Occident, mai ales în Germania.” (Ibidem, pp. 171-172). În mentalitatea germană, arianul era, atât eroul înzestrat cu toate calitățile posibile, cât și strămoșul primordial: „Ceea ce ne interesează aici e faptul că ‹‹arianul›› reprezenta deopotrivă strămoșul ‹‹primordial›› și ‹‹eroul›› nobil, înzestrat cu toate virtuțile care încă îi mai obsedau pe acei care nu ajungeau să se împace cu idealul societăților născute de pe urma revoluțiilor din 1789 și 1848.” (Ibidem, p. 172). Mircea Eliade exemplifică, de asemenea, cu situația dată de comunismul marxist (Ibidem), astfel încât eu voi încerca să mă apropii de un context social-politic românesc, referindu-mă la comunismul ceaușist: nu doar că s-a încercat o demitizare totală a tot ce nu era convenabil, dintr-o perspectivă sau alta, pentru partid, dar chiar o cenzurare dusă până în extrema eliminării definitive. S-a încercat, în schimb (fără a dăinui în timp), propagarea cultului personalității și mitizarea muncitorului român, a omului simplu, însă dedicat partidului unic, acesta reprezentând un ideal forțat al acelor timpuri.

Mass-media reprezintă un mijloc modern și de actualitate a difuzării miturilor, Eliade exemplificând prin comic strips (benzi desenate), desenele înfățișând „versiunea modernă a eroilor mitologici sau folclorici.” (Ibidem, p. 173), făcând, de asemenea, o mențiune în privința romanelor polițiste care prezintă lupta dintre bine și rău (prezentând, așadar, dualitatea cosmogonică), implicând cititorul din punct de vedere emoțional și antrenându-l într-o acțiune paradigmatică: „Același lucru s-ar putea spune despre romanul polițist: pe de-o parte, asistăm în cuprinsul său la lupta exemplară dintre Bine și Rău, între erou (detectivul) și criminal (întruparea modernă a Demonului).

Pe de altă parte, printr-un proces inconștient de proiectare și identificare, cititorul participă la mister și la dramă, are simțămîntul de a fi personal antrenat într-o acțiune paradigmatică, adică primejdioasă și ‹‹eroică››.” (Ibid., p. 73). Desigur, mijloacele mass-mediei de difuzare a miturilor (cosmogonice) depășesc zona benzilor desenate și a romanelor polițiste, un exemplu fiind constituit de desenele animate folclorice de la televizor, cum ar fi seria animată Povestiri din folclorul maghiar, unde se regăsesc anumite mituri cosmogonice (similare sau identice cu cele din folclorul românesc) sau de înregistrările radiofonice ale basmelor.

Cosmogonie

sursă foto: dcnews.ro

În concluzie, anumite aspecte mitice sunt înrădăcinate în ființa umană (Ibidem, p. 170), contextele social-politice ale lumii moderne reușind o readucere în prezent a unor structuri mitice, deși sensurile lor originare sunt modificate, iar uneori chiar alterate, mass-media, pe de altă parte, reprezentând un bun mijloc modern de difuzare a miturilor.

citește și Sigmund Freud și Interpretarea viselor