„Chiar şi dacă as avea darul prorocirii şi aș cunoaste toate tainele şi toată ştiinţa; şi chiar şi dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut munţii şi n-aş avea dragoste nu sunt nimic.” ( Ioan, Corinteni, 13, 2 ).
Despre dragoste și teoria corzilor…
„Iubirea e coloana Universului. Ea leagă cerul de pământ, ea e viaţa însăşi. Nu s-a născut şi nu va muri, doar există dinaintea tuturor. Ea nu ţine de timp sau spaţiu şi nu cere permisiunea atunci când se strecoară în sufletul nostru. Noi înşine suntem creaţi din dragoste. Oricum noi nu o să ştim niciodată ce înseamnă cu adevărat iubirea, dar cert este că ea ne guvernează lumea, “e suprema lege a Universului; lege misterioasă care guvernează şi orânduieşte Totul, de la atomul neînsufleţit până la fiinţele raţionale. De la ea pleacă şi spre ea converg, ca spre un centru de irezistibilă atracţie, toate gândurile şi acţiuniile noastre.” (Gustav Adolf Becquer).
Cu alte cuvinte: Iubirea este calea noastră spre mântuire.
Teoria corzilor este un concept ipotetic din fizică. „Încă de când a luat naștere fizica s-a crezut că materia este făcută din particule. Acum ne-am schimbat acest punct de vedere. Acum credem că materia este făcută din corzi mici.” Așa a apărut teoria stringurilor, care spune că particulele sunt de fapt corzi mici invizibile, din care emană materia precum muzica din corzi: „Dacă o ciupești (coarda) într-un anumit fel, obții o frecvență anume, dar dacă o ciupești în alt fel, poți obține mai multe frecvențe, așa ai note diferite.”, spune fizicianul Burt Ovrut.
Universul este o simfonie alcătuită din muzica fiecărui om care îşi cântă soarta. Însăşi fizica, acest domeniu inepuizabil, ne spune de posibilitatea omului de a alege în viaţă. Fiindcă modul în care “ciupeşti” coarda este decizia pe care o faci împotriva destinului tău. Atunci când noi alegem să cântăm alte note, sfidăm rolul nostru cosmic, fiecare decizie a noastră stă la baza naşterii unei alte lumi.
Conform Teoriei M, există un număr infinit de Universuri, care, într-un spaţiu infinit, sunt microscopice, dar care la rândul lor fiecare este infinită în interior. Astfel, noi ne întrebăm cum lumea aceasta “cunoscută” nouă poate fi în acelaşi timp finită şi infinită. Exact în acest punct apare prima afirmaţie care dovedeste supersimetria dintre iubire şi fizică. Iubirea este finită, acesta este un fapt, dar ea ne descoperă calea spre infinit, fiind ”o bucată mortală de nemurire”. Fiecare îndrăgostit se crede invincibil, fiecare idilă pare unică. Dar, gândindu-ne că există o infinitate de universuri unde există variante alternative ale Eu-rilor noastre, care, luând alte decizii decât noi, au ajuns să aibă alte iubiri măreţe sau să nu iubească deloc, ce ne mai dă certitudinea că alegerile care ne-au adus alături de persoana iubită sunt cele corecte? Ce ne mai spune că marea noastră iubire este singura iubire? Ne întâlnim cu sufletele noastre pereche în fiecare viaţă?
Bosonii sunt particule elementare care au spinul intreg şi satisfac statistica Bose-Einstein. Fermionii sunt o clasă de particulele elementare ce au spinul semiîntreg.
Pentru introducerea fermionilor în această teorie trebuie să existe o simetrie specială numită supersimetria. Supersimetria înseamnă că oricărui boson îi corespunde un fermion. Supersimetria este o relație de simetrie care leagă particulele elementare de un spin de alte particule care au spinul diferit cu 1/2, aceste particule fiind cunoscute drept superparteneri. Pentru fiecare tip de bozoni există un fermion specific făcând o legătură între bosoni și fermioni.
Acest subpunct al Teoriei M ne dovedeşte că indiferent în ce univers se află, particulele de acelaşi fel se regăsesc. Astfel, noi putem asemăna bosonii şi fermionii cu bărbaţii şi femeile care întregesc androginul doar prin unirea cu cealaltă jumătate a lor.
Cum pentru fiecare boson există un fermion, asa pentru fiecare bărbat există doar o femeie şi vice-versa. Acestia sunt superparteneri şi reusesc să se găsească prin timp spatiu şi chiar şi prin lumi diferite (Infernul-Dante), deoarece au fost sortiţi dintodeauna să fie împreună. Exact la fel ca în Teoria corzilor– acestea (corzile) pot fi excitate de forţe pentru a vibra în moduri diferite, dar ele nu pot fi distruse sau create- omul poate schimba doar cursul lucrurilor. Ne-a fost încredinţat liberul arbitru, dar în acelaşi timp, toate alegerile noaste sunt dictate de conștiinţa vieţilor anterioare care ne ghidează întotdeauna pe acelaşi destin.
Universul nostru este format din 4 dimensiuni: înălțime, lungime, lățime și timp. Restul, până la 11 nu pot fi percepute, 6 fiind înfășurate, iar una le conține pe celelalte 10. Universul nostru se află pe o membrană infinită în lungime, dar foarte îngustă. Se presupune că atingerea dintre membrana ce conține universul nostru și cea a unui univers paralel a dus la Big Bang.
O ultimă dimensiune le conţine pe celelate 10. Dacă această dimensiune ar fi iubirea?
Revenim: “Chiar şi dacă as avea darul prorocirii şi aș cunoaste toate tainele şi toată ştiinţa; şi chiar şi dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut munţii şi n-aş avea dragoste nu sunt nimic.” ( Ion, Corinteni ( 13, 2 )). Este perfect logic să ne gândim că iubirea este cea care conţine tot ce există. Nu ne-a creat Dumnezeu din iubire? Dacă înainte să existe ceva- înainte să existe Haosul- atunci când s-au creat toate a exista iubirea din care au fost create, atunci această iubire încă mai există şi ea mentine Totul în ordine.
Noi am fost creati de o iubire mai veche decât Timpul şi de o fortă mai puternică decât Totul. Aşa că Totul se reduce la iubire.
Fizicienii mai fac încă un pas înainte și își propun să creeze un univers nou în laborator, de asemenea formula pentru iubire a fost descoperită şi ea: C8H11NO2 + C10H12N2O + C43H66N12O12S2-dopamină, serotonină, oxitocin. Aceata poate fi produsă sintetic în laborator, dar cel mai mic supradozaj a oricărui hormon cauzează schizofrenie, paranoie extremă şi nebunie, exact la fel cum producerea unui univers artificial ar fi sfârşitul universului nostru.
Citiți și Totul începe de la un gând