de la fumat se lasă doar fumul
prin niște mici mecanisme cu cheița-ncordată
sufletul ei dă volumul la maxim
înainte ca ceasornice vechi, de-o altă limbă
străină și îngroșată
s-o cheme, cine s-or fi crezând, la judecată
tu nu renunți niciodată?
arcul acela de sânge măiastru
tot mai strâns dă târcoale, e-un uliu de mari înălțimi
graba înceată
tu numără și-aruncă-te-n gol,
la trei, săgeată vei fi
cu vârf
și-ndesată.
foto tumblr.com
Citește și cursa
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
