Adevărat zic vouă: nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul; totuşi, cel mai mic în împărăţia cerurilor este mai mare decât el.” (Matei 11, 11)

Gândirea mitică a apărut odată cu omul și s-a perpetuat de-a lungul întregii sale existențe, însoțindu-l, ca un tovarăș credincios, pe întortocheatele drumuri ale destinului. Născută dintr-o stare specific umană – mirarea – ca și psihologia, filosofia sau metafizica, această dimensiune a ființei noastre se constituie ca un răspuns la marile întrebări pe care ni le punem în legătură cu nașterea universului, timpul și spațiul, existența și postexistența (viața după moarte) și, mai presus de toate, condiția umană.

Încercarea omului de a se armoniza cu universul, cu ceilalți și cu sine (într-o ordine relativă) a căpătat substanță prin modelele pe care istoria le-a oferit umanității ca puncte de reper în propria devenire. Astfel, omul a crezut la început în zei, apoi în reprezentările lor antropomorfizate, construindu-și tipare etice și morale în funcție de modelele pe care le-au cunoscut și prețuit în momentele de cumpănă. Nevoia de a-și explica rostul existenței și natura relațiilor dintre oameni, dorința de purificare a spiritului și a trupului – asemenea naturii care se înnoiește cu fiecare an, a căpătat substanță prin mituri, legende, ritualuri și credințe care i-au ajutat pe oameni să capete încredere în propriile forțe și să-și fie mereu alături. Oamenii exemplari, cu o viață exemplară, au devenit piloni ai unei credințe care s-a păstrat de-a lungul secolelor, iar celebrarea lor la intervale regulate continuă să ofere stabilitate existenței întregii umanități. Între aceste evenimente esențiale se regăsesc sărbătorile de iarnă, al căror șir îl încheie prăznuirea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul.                                                             

„Sfântul Ioan Botezătorul” a fost pictat de Leonardo da Vinci între 1513 și 1516 și se crede a fi ultimul său tablou. Este o pictură în ulei pe lemn de nuc, cu dimensiunea originală de 69×57 cm. Expusă la Musée du Louvre din Paris, Franța, surprinde prin gestul îndreptat al Sfântului Ioan către ceruri, care sugerează importanța mântuirii prin botezul pe care îl reprezintă Ioan Botezătorul. (Sursă: https://www.leonardodavinci.net)

În lumea creștină, această zi are o importanță deosebită, prin semnificațiile care derivă din existența exemplară a celui care este considerat drept „omul născut din femeie care a avut cele mai puține păcate”. Despre viața omului canonizat sub acest nume simbolic prea puțin se știe, având în vedere secolele trecute de la prezența sa în lume – fiu de preot, s-a născut cu câteva luni înaintea lui Iisus, căpătând o însemnată misiune: aceea de a-L face cunoscut lumii drept Fiu al lui Dumnezeu, prin botezul în apa Iordanului.

Ales de Christos, Ioan, care poartă un nume iudaic – „Iohanan” prescurtare din Iehohanan înseamnă „Dumnezeu s-a milostivit”, săvârșește această taină și minunea se arată: De îndată ce a fost botezat, Isus a ieşit afară din apă. Şi în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-se în chip de porumbel şi venind peste El. Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu prea iubit, în care Îmi găsesc plăcerea.” (Matei 3:13-17), semn că acesta i-a fost drag Întemeietorului, care l-a vestit prin glasul arhanghelului Gavriil. Preacurat înfăptuitorul, dar importantă este și semnificația profundă a întregului ritual (în afara zonei de ideatică religioasă), în care omul regăsește toate elementele capabile să-i netezească drumul spre înțelegerea căii spirituale pe care în mod ideal trebuie s-o urmeze: sub oblăduirea unei ființe lipsite de păcate, el trebuie la rândul lui să se purifice, pentru a-și recăpăta dreptul la Paradisul pierdut prin tentația de a cunoaște, unic Dumnezeirii. Ziua de 7 ianuarie are această forță pe care o simțim dacă avem acea deschidere spre a crede în ceea ce ne poate alina frica de necunoscut – din noi, din ceilalți care ne vor Binele sau Răul, deopotrivă de misterioase prin relativitatea lor, din universul în care viețuim, dacă suntem dispuși să acceptăm faptul că dincolo de limitele ființei umane există minuni care ne înalță, prin care ne desprindem din contingent și pe care le putem atinge prin curăția și gândul nostru bun.