Concentrația dorului în sânge se măsoară
din ochi, la malul mării
privirea se-ngustează ca o lamă
crestat asfințitul
curge pătându-mi mâinile
topite continuă să mângâie să
le şterg de poalele
nervoase de spumă, ce tare strânge
pansamentul se
îmbibă cu broboane de vin
mai aduceți o amforă, e sărbătoare, din
dragostea asta n-o să-mi revin
tu, lasă-mă la mal, uimeşte-mă
încă puțin.
foto arhiva personală
Citeşte şi spune-le că sunt ființe solare
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
