peste tot nenorociri, fracturi climatice și premii
știrile astea mi se agață ca niște-necați de gâtul făclie
nu știu să înot în mocirla persuasivă și risc să par o-napoiată
cu lipsa mea de suflet
cu lipsa mea de-nțelegere n-aș mai răzbi în viață
vai, e șocant
dar se înfoaie un vânticel subțire
îmi destramă o mânecă
nu fi și nerecunoscătoare – asta ar mai lipsi
o scenă târzie
lasă-mă-n pace, îmi apare-n vis tata
stă cu spatele-ntors, aplecat peste ceva
minunat, cred că e poezie.
foto painting sursa
Citește și gustul vinului
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
