You’re Still the One” se bazează pe povestea adevărată a vremurilor și încercărilor romantice prin care Shania Twain și iubitul ei au trecut pentru ca relația lor să supraviețuiască în ciuda obstacolelor.

Shania Twain 1993

Când Shania Twain și producatorul Robert „Mutt” Lange s-au implicat romantic, la începutul anilor 1990, relația lor a fost criticată și pusă sub semnul întrebării, susținându-se că diferența de vârstă era extremă și că Twain doar îl folosea pe Lange pentru a-și continua cariera.

Criticii nu se așteptau ca relația lor să dureze și totuși cei doi s-au căsătorit în 1993 și au rămas 15 ani împreună (în prezent Shania este căsătorită cu omul de afaceri Frédéric Thiébaud).

Focoasă precum un cal pur sânge, cântăreața a ținut să adreseze public dezacordul ei privitor la bârfe și așa s-a născut ”You’re Still the One”.

Odă închinată uniunii celor doi, melodia declară explicit despre cum se bucură că nu au dat satisfacție gurilor rele, povestea puternică picurând printre versuri și privind cu mulțumire la ceea ce ar fi putut lipsi dacă ar fi dat înapoi…

“You’re Still the One” este cel mai de succes single al artistei canadiene. Lansat în ianuarie, 1998, a apărut pe albumul Come On Over și a avut 4 nominalizări la premiile Grammy din 1999, dintre care a câștigat două: Best Country Song și Best Country Vocal Performance. 

Tu eşti încă acela
Tu eşti încă cel la care alerg,
Cel căruia îi aparţin
Tu eşti cel pe care îl vreau pentru toată viaţa
Tu eşti încă acela
Tu eşti încă cel pe care îl iubesc,
Singurul la care visez
Eşti încă cel pe care îl sărut de noapte-bună
foto tumblr.com