continuare de AICI
Râsul are atât de multe virtuți, încât cu greu te poți gândi că ar putea avea și limite sau interdicții, nu-i așa? Totuși, există momentele acelea în care, într-o atmosferă serioasă (de obicei la școală, la serviciu sau în biserică) te apucă râsul acela care crește în intensitate pe măsură ce puterea ta de a-l înăbuși scade. Conform legilor lui Murphy, exact atunci când se presupune că ar trebui să fim cei mai serioși, ne amintim de un banc, de o situație hilară sau de vreo replică, de un gest sau de o situație care ne-a provocat o criză de râs. Iată că am identificat deja momentul în care ar trebui să ne cenzurăm, chiar dacă știm, din teorie, că râsul face bine, eliberându-ne de tensiuni și stârnind în noi furtuni de endorfine producătoare de fericire.
Acum să vedem ce nu avem voie să facem în aceste momente:
- Nu avem voie să pierdem din vedere propria demnitate. Pe larg: în momentele când avem un acces de râs, ar trebui să fim conștienți de demnitatea noastră și să ne păstrăm respectul de sine. John Ruskin, unul dintre cei mai influenți critici de artă și sociali ai secolului al XIX-lea, a subliniat importanța demnității în râs, afirmând: „Râsul care încalcă demnitatea cuiva nu merită să fie numit râs.” Această observație ne amintește că râsul ar trebui să aducă bucurie și conexiune, nu să compromită integritatea personală sau să jignească pe altcineva. Imaginați-vă un discurs în fața unei adunări foarte scrobite, în care vorbitorul nu se poate abține din râs, cu gura până la urechi sau chicotit, tremurând spasmodic din tot corpul, tumefiindu-se la față sau cu ochii plini de lacrimi pentru că excitația e mai mare decât inhibiția. Absolut penibil și inadecvat atât pentru el, cât și pentru public. Mai bine nu.
- Nu avem voie să jignim sau să rănim pe cineva. În entuziasmul momentelor comice, putem fi tentați să facem glume sau remarci la adresa altor persoane. Cu toate acestea, este important să fim conștienți de impactul pe care îl avem asupra celorlalți. Mark Twain, cunoscut pentru umorul său satiric, a remarcat cu înțelepciune: „Râsul pe seama altora este mereu o dovadă de prostie.” Aceste vorbe ne atenționează să fim atenți și empatici în folosirea râsului, evitând să jignim, să rănim sau să denigrăm pe cineva prin glumele noastre. Să nu uităm că un moment din acesta poate produce traume și nu doar că ne afectează relația cu persoana vătămată, dar poate să se transforme și pentru noi într-o amintire de coșmar. Și poate nici n-am avut intenția să râdem, dar nu ne-am putut controla, iar efectul a fost nociv. Râsu’-plânsu’.
- Nu avem voie să încălcăm normele sociale. Pe larg: Hohotind de râs, există riscul de a deveni entuziasmați și de a încălca normele sociale. Oscar Wilde, unul dintre cei mai faimoși dramaturgi și scriitori satirici din secolul al XIX-lea, a spus: „Viața este prea importantă pentru a fi luată în serios.” Deși acest citat sugerează importanța umorului și a autoironiei, el subliniază și necesitatea de a menține un echilibru între râs și responsabilitatea socială. Astfel, în ciuda momentelor de amuzament intens, ar trebui să fim conștienți de limitele și normele sociale și să nu le încălcăm în mod voit sau nepăsător.
- Nu avem voie să ne lăsăm absorbiți complet de râs: Uneori, râsul poate deveni atât de copleșitor încât ne poate face să pierdem contactul cu realitatea. În romanul său „De veghe în lanul de secară”, J.D. Salinger explorează temele adolescenței și identității și oferă o perspectivă asupra pericolelor pierderii controlului în râs.
„Am râs atât de mult, încât aproape că plângeam.”
„Dar m-am gândit că, dacă o să pot face pe cineva să râdă, atunci o să pot face și pe cineva să se simtă mai bine.”
„Nimic nu e mai frumos decât să vezi pe cineva râzând și știind că tu ești motivul.”
Așadar, râdeți, râdeți, râdeți, atâta timp cât o faceți discret, fără să vă schimbați fizionomia, fără să atrageți atenția asupra voastră, fără să ultragiați sonor, și cu atât mai mult, fără s-o faceți ostentativ sau cu dispreț. Mai ales ca femei, chiar dacă mă repet, râsul trebuie să exprime eleganță, rafinament și discreție. O femeie nu trebuie să stârnescă răsul decât prin glume inteligente sau ironii fine, nu prin bancuri licențioase, și mai ales să nu râdă de una singură la ele, cu gura până dincolo de urechi. Râsul e arma oamenilor inteligenți pentru a tăia din rădăcină răul și pentru a crește în locul lui lumi de fericire.
