„Hai să lămurim un lucru chiar acum, bine? Nu există Depozitul de Idei, nici Centrala cu Povești, nici Insula Bestsellerurilor Îngropate; ideile pentru poveștile bune par să vină literalmente din nimic, îți cad în poală din senin […] Datoria ta nu e să găsești acele idei, ci să le recunoști atunci când se arată.” – Stephen King

Dincolo de măiestria cu care stăpânesc arta condeiului, scriitorii sunt și ei, la rândul lor, stăpâniți de slăbiciuni, tabieturi, temeri, ciudățenii, superstiții sau alte lucruri telurice care îi încearcă pe cititorii de rând. La fel ca orice om obișnuit, au și ei zile mai bune, zile mai puțin bune, iar alteori zile cu adevărat catastrofale atunci când entuziasmul creator se strecoară tiptil prin fereastra imaginației și își ia zborul către cine știe unde. Douglas Kennedy, scriitor american francofil și francofon, spunea că „scriitura este o artă și o meserie”, iar pentru că arta cere sacrificii, scriitorii apelează la diverse metode și tehnici de lucru pentru a-și recuceri muza creatoare.

Iată, de exemplu, câțiva dintre marii scriitori americani și modalitățile de lucru ale acestora, menite să le aducă succesul literar.

În cartea sa, Memoriile regelui. Despre scris (2000), Stephen King spunea că el scrie zilnic câte zece pagini, chiar și în zilele considerate de sărbătoare (în vacanțe). Acest volum uriaș de muncă îi aduce și roade, făcând din Stephen King unul dintre scriitorii prolifici ai timpului nostru, cărțile sale fiind vândute în tiraje record, iar el primind numeroase distincții literare, printre care și prestigioasa Medalie pentru Contribuții Deosebite în Domeniul Literaturii Americane, oferită de National Book Foundation.

La rândul lui, Ernest Hemingway scria 500 de cuvinte pe zi, numai dimineața devreme, pentru a evita căldura de peste zi, dar și pentru a profita de liniștea dimineții. Un lucru mai mult decât interesant ar fi acela că autorul romanului Bătrânul și marea – pentru care a fost distins cu premiul Pulitzer în 1953 – , deși alcoolic, el afirma că nu scria niciodată sub influența zeului Bachus, spunând că „întotdeauna să faci treaz ceea ce ai spus că vei face când erai beat. Asta te va învăța să-ți ții gura închisă.”

Stăpânit de excese bachice era și scriitorul reprezentativ al secolului XX și laureatul Premiului Nobel pentru Literatură (1949) – William Cuthbert Faulkner – care, la fel afirma că nu are nevoie să consume alcool în timpul actului de creație și că alcoolul nu i-ar aduce nici un beneficiu inspirațional.

Vladimir Nabokov – scriitor american de origine rusă distins cu National Book Foundation Medal pentru activitatea sa literară și autor al celebrului roman Lolita – își redacta toate ideile creatoare mai întâi pe fișe de lucru cartonate, pe care le aranja apoi cu grijă în cutiuțe din lemn de acaju, ceea ce îi permitea să-și organizeze mai bine scenele non-secvențiale. Se pare că pentru romanul Ada sau ardoarea  au fost necesare peste 2000 de astfel de fișe.

Vladimir Nabokov

Truman Capote – autor de povestiri, romane și piese de teatru – pe lângă faptul că obișnuia să consume un Martini dublu încă înainte de prânz, al doilea în timpul prânzului și încă un pahar cu tărie după masa de prânz, acesta își întâlnea muza doar atunci când stătea întins pe canapea, cu o țigară și o cafea. După ore bune, locul cafelei era luat de ceai, ca mai apoi și acesta să fie înlocuit de sherry sau de martini. Întâi își scria ideile în creion, apoi le relua la mașina de scris, pe care și-o sprijinea pe genunchi, așezat încă în pat. Pare că această tehnică de lucru a fost de bun augur și l-a inspirat și atunci când a scris romanul Mic dejun la Tiffany, apărut în 1958 și ecranizat în 1961, cu Audrey Hepburn în rolul principal.

Philip Roth – laureat cu Premiului Pulitzer în 1998 pentru romanul Pastorala americană – spunea că atunci când decizi „să devii scriitor” n-ai nici cea mai mică idee despre ceea ce înseamnă această muncă și că dacă ar fi avut copii, i-ar fi sfătuit să nu se facă scriitori. Acesta scria stând în picioare și plimbându-se și afirma că trebuie să meargă destul de mult pentru a-și găsi inspirația, uneori chiar și 800 de metri pentru o pagină scrisă. Mai mult de-atât, în fața biroului la care scria nu se afla nici o fereastră, pentru ca în felul acesta să nu existe nimic care să-i distragă atenția.

Philip Roth

O scriitoare americană prolifică, deținătoare a mai multor premii literare, printre care și National Book Award, este Joyce Carol Oates. Deși avea o mașina de scris dăruită de bunica sa când a împlinit 14 ani, aceasta prefera să scrie de mână, înainte de micul dejun. În zilele când avea inspirație scria și ore întregi fără întrerupere, astfel că ajungea să ia prima masă a zilei abia pe la orele 14 sau 15.

Se pare că autorul celebrului roman De veghe în lanul de secară – J. D. Salinger avea obiceiul de a scrie în pielea goală, așa cum apare și într-o fotografie publicată pe site-ul unmondelitteraire.com în care singurul accesoriu vestimentar este o pereche de sandale. Și nu este singurul care își găsea inspirația într-o astfel de ținută; scenaristul și scriitorul american de cărți polițiste  James Ellroy (Lee Earle Ellroy) era vizitat de muză doar atunci când era în costumul lui Adam într-o cameră de hotel. Aflând amănuntul acesta, parcă altfel (re)citești acum Dulcele sărut la Daliei (The Black Dahlia în original), nu?

Însă, indiferent de modalitatea pe care o aleg scriitorii de a-și găsi muza creatoare, ea nu se face cunoscută poate decât acelora care au fost mai întâi înzestrați de voința divină cu talentul de a șlefui cuvintele pentru a dărui omenirii nestemate literare.

Citiți și Cât te-aș fi iubit…