„Dacă aș putea rămâne întreaga viață în pragul acelui minunat sentiment de așteptare și emoție fără dezamăgire – asta ar fi starea perfectă.” – Cate Blanchett (n. 14 mai 1969, Ivanhoe, Australia)

Destul de uimitor, actoria nu s-a situat în fluxul ei inițial de studiu, era doar un hobby extracurricular al ambițioasei Cate Blanchett, aflată la Universitatea Melbourne pentru a studia istoria artei.

Identificându-se într-atât cu personajul jucat într-una dintre piesele de teatru studențești, tânara cursantă în ale istoriei artei și-a impresionat sora, care a exclamat că n-a văzut-o pe ea în scenă, deloc, ci a fost captivată, în exclusivitate, de rolul interpretat.

Se pare că acesta a fost un punct de inflexiune care a determinat-o să renunțe la universitatea din Melbourne și să se mute la Sydney pentru a urma școala de dramă.

A fost o mișcare mai mult decât inspirată și, evident, a dat roade.

Printre premii, două Oscaruri

Pentru interpretarea din ”Blue Jasmine”, în 2014, Cate Blanchett câștigă Oscarul pentru cea mai bună actriță în rol principal. A fost a șasea nominalizare la premiile Oscar și a doua oară când câștigă acest trofeu, prima dată datorându-se rolului din „Aviator”.

Cate Blanchet alături de Leonardo DiCaprio în The Aviator, 2004

Succesul i-a fost recunoscut în urma interpretării legendarului personaj Katharine Hepburn, în filmul biografic despre Howard Hughes, „Aviatorul” (2004), în regia lui Martin Scorsese. În 2005, Cate Blanchett a fost distinsă cu premiul Oscar pentru rolul secundar interpretat în această peliculă. Este singurul actor care a câștigat vreodată un Oscar pentru portretizarea unui alt câștigător Oscar.

Cate Blancheyt în Blue Jasmine, 2014

Pentru rolul reginei Elisabeta I, în 1999, a obținut Globul de Aur, fiind nominalizată la Oscar la categoria cea mai bună actriţă în rol principal. A fost un imens succes în palmaresul său, rolul fiind îmbrățișat și reluat, în 2007, în filmul „Elizabeth: The Golden Age”.

Cate Blanchett în Elizabeth: The Golden Age, 2007

Actrița australiană a mai fost recompensată cu numeroase alte distincții internaționale, printre care două premii din partea Screen Actors Guild, trei Globuri de Aur și două BAFTA, precum și trofeul pentru interpretare la cea de-a 64-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Veneția.

Roluri notabile sunt și cele din filmele „Elizabeth”, „Notes on a Scandal”, „Babel”,„The Curious Case of Benjamin Button”, ”Carol”, ”Truth”, ”Cinderella”.

Ca regină a elfilor – Galadriel – din trilogiile „Stăpânul inelelor” și „Hobbitul/ The Hobbit”, Cate Blanchett dovedește o capacitate versatil actoricească impresionantă, arătând că poate juca orice rol.

În rolul Galadriel

Cu o prestanță diabolică în rolul mașterei din Cinderella

„Vreau să le arăt copiilor mei că nu poți ajunge nicăieri fără efort”

Pe cât de talentată ca actriță, pe-atât de grijulie, responsabilă și mămoasă cu cei patru copii ai săi, Cate Blanchett este una dintre acele femei care demonstrează cu grație și naturalețe că nimic nu este prea mult sau prea greu atunci când ambiția, dragostea și munca te conduc spre farul în care crezi.

Cate și Edith 

Este căsătorită cu scenaristul Andrew Upton și au împreună trei băieți, Dashiell John, născut în 2001, Roman Robert născut în 2004, Ignatius Martin, născut în 2008, şi o fiică adoptată, Edith Vivian Patricia.

“Îmi place să fiu mamă, dar să am și o carieră”

Votată în topul 50 Most Powerful Moms of 2016 al revistei Working Mother

”Cred că asta iubesc la viață. Nu există un masterplan. Se așterne pur și simplu înaintea mea.”

foto tumblr.com

Citește și The sexiest man alive