Ca buruiana lunii,
aprig a crescut
de câte ori l-am rupt,
zvârlit și depărtării dat
să macine uitarea,
înecat.
Brodat cu alge, răscusut
acolo unde coaja sferei
de argint abea,
molatic se desprinde,
se-aprinde-n carnea mării
și mă bea,
mă cumpără astâmpără,
mă vinde.
foto tumblr.com
Citește și Nemesis
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
