Weekendul și … horoscopul

E bine, din când în când, să ne mai ridicăm ochii din telefon și să privim spre astre, căci ele singure sunt grăitoare de adevăr… nu-i așa? Aflăm de conjunctura Mercur în Săgetător (10 noiembrie 2023 – 14 ianuarie 2024) și, cum nu ne spune foarte multe, citim ce zic specialiștii. Sincer, îmi place mult Nicoleta Eșanu.  Indiferent de ce și cum, are un stil care pe mine mă binedispune maxim. Un fragment vă dau, după cum spune la cartea drepturilor, apoi vă las să intrați pe pagina Domniei sale de Facebook și să parcurgeți în tihnă tot ce poftiți (fac pariu că n-o să vă opriți prea repede):

”Mă uit de cinci minute la cerul de pe final de an și n-am cum să nu constat evidența: se întâmplă corecții din Săgetător la Pești, din toate pozițiile (Mercur, Soare, Marte și, cu voia dvs ultima pe listă, Venus, dar și Luna). Tehnic, orice problemă neptuniană și-ar putea găsi, cu ceva efort, în mod jupiterian rezolvarea.

Nu o dată mi s-a întâmplat să văd, duminica dimineața, pe la 8 așa, bărbați să stea la crâșma din sat cu berea-n mână. Plâng, se văicăresc, se iau în brațe, se pupă apăsat pe gură. Paharul îi bagă, neptunian, pe toți în atmosfera aia de acceptare, de pace și înțelegere. O energie bună de altfel, dar fără soluții. Tranzitele în Săgetător deschid la jalea Peștilor un orizont de speranță. În ciuda văicărelii neputincioase, viața are sens în continuare. Sub Mercur/Săgetăror mintea expansionează și-i dispusă să primească idei străine. Ori aici începe distracția. Ia hai să mă las inspirată și de cum gândesc (și trăiesc) alții. De ce-aș sta în cap cu o idee țeapănă? De ce să nu admit acum și alt gând, și altă viziune? Dacă mă uit în jur, văd că se poate trăi bine mersi și altfel. Și s-ar putea foarte bine să ies la liman dacă iau în considerare și alte variante. Un careu Mercur/Săgetător la Neptun/Pești zice că n-am epuizat încă toate posibilitățile, mai sunt atâtea lucruri de aflat care să-mi poată aduce liniștea în suflet.” (continuarea AICI).
Și atunci haideți să vedem ce fel de horoscop (amoros) putem desprinde din stelele mai apropiate, mai inteligibile, mai… umane:). Așadar….

Berbec: ”O iubită nu este şi nici nu poate fi o prietenă. Atunci când vă înţelegeţi, sunteţi iubiţi; când totul se termină, sunteţi orice altceva în afară de prieteni.”, spunea Lord Byron. George Gordon Byron, poet romantic despre care am mai scris – mare iubitor, din păcate, prea scurt timpul lui pentru a se desfăta cu toate plăcerile vieții. Acest weekend, ai putea simți că dragostea te cam pune la încercare, Berbecule, iar puțină gelozie nu doar că nu strică, dar mai și dă dureri de cap uneori. Nu te grăbi să te vindeci însă, pentru că s-ar putea să te plictisești și să-ți cadă puțin cornițele; bucură-te de momentele haotice!

Taur: „Dragostea este o nebunie temporară. Se vindecă prin căsătorie.”, zice Ambrose Bierce,  cunoscut pentru lucrarea satirică sugestiv intitulată ”Dicționarul diavolului”… hmmm, Taurule, nu crezi că e timpul să pui dragoste în locurile cele mai neașteptate? Poate chiar la coada la supermarket?

Gemeni: „Dragostea este ca vântul, nu o poți vedea, dar o poți simți.”, afirmă Nicholas Sparks, celebrul autor al romanului ”The Notebook”, după care s-a făcut și filmul acela nemaipomenit… Gemeni, ai grijă să nu fii doborât de o briză romantică neașteptată în timp ce te plimbi prin parc. S-au anunțat vijelii.

Rac: „Dragostea nu constă în a privi unul la celălalt, ci în a privi împreună în aceeași direcție.”, mărturisește  Antoine de Saint-Exupéry. Ce destin! Cu siguranță, tocmai direcția a fost problema care i-a cauzat dispariția…  Racule, poate că ești un fericit chiar fără s-o știi. Nu toată lumea poate face cu aceeași naturalețe un pas înainte și doi înapoi. Să știi că în iubire uneori funcționează!

Leu: „Iubirea este un act de infinită iertare, o privire tandră care devine un obicei.”, ne spune actorul Peter Ustinov, laureat al premiului Oscar. Weekendul acesta, Leule, poate va trebui să ierți pe cineva pentru că a uitat să cumpere popcornul pentru seara de film, sau pentru că a pus vinul roșu în paharul de vin alb. Dar, cum scrie la Biblie, să se ierte, nu să se condamne la moarte!

Fecioară: „Dragostea este o prietenie pusă pe muzică.”, citat din acest înzestrat cercetător al miturilor și religiilor, scriitor și orator american, cunoscut pentru lucrările sale în domeniile mitologiei comparate și ale religiei comparate, Joseph Campbell, autorul celebrei cărți ”Eroul cu o mie de chipuri”. Fecioară, poate că acest weekend e momentul să dansezi în sufragerie cu acea persoană specială, chiar dacă ritmul nu e perfect. E weekend și ai ajuns la vârsta și la pedigree-ul la care poți face orice!

Balanță: „Dragostea este singurul răspuns la toate întrebările.”, ne spune Eleanor Di Guillo. Balanță dragă, întrebarea din acest weekend este: pizza sau sushi? Film de dragoste sau thriller? Sau poate un somn bun, revigorant… Dragostea va ghida alegerea.

Scorpion: „Iubirea nu moare niciodată de moarte naturală. Moare pentru că nu știm cum să o reînnoim.”,  declară cu tristețe Anaïs Nin. Scorpione, weekendul acesta, reînnoiește-ți dragostea cu un maraton de seriale preferate și râsete. În familie, desigur.

Săgetător: „Dragostea este temporară, dar pizza durează pentru totdeauna.”, spune un filosof modern, furându-ne vorba din gură. Săgetătorule, poate că acest weekend va aduce dragoste eternă sub forma unei pizza cu toppingurile tale preferate. E vorba tot de satisfacție, până la urmă…

Capricorn: „Dragostea este ceea ce rămâne într-o relație după ce toată naivitatea a fost eliminată.” – Cynical Cupid. Capricorn, acest weekend ar putea fi un bun moment să te relaxezi și să te bucuri de naivitatea simplă a unui picnic în sufragerie, la căldura șemineului, de oricare fel ar fi el. S-a lăsat frigul.

Vărsător: „O iubire adevărată este ca o fantomă; toată lumea vorbește despre ea, dar puțini au văzut-o.”, știe bine  François de La Rochefoucauld, moralistul Vărsătorule, fii gata să fii unul dintre acei „puțini” într-o întâlnire surpriză. Pentru asta, orice s-ar întâmpla, ai grijă să nu faci fața aia a ta de păpușică speriată și să verși bunătate de lacrimi dacă nu-ți iese pasiența. Lac să fie, broaște sunt destule!

Pești: „Iubim cu o dragoste care este mai mult decât dragoste.”, spune Edgar Allan Poe, cu celebrul său corb pe umăr. Care ești în Pești, pregătește-te pentru un weekend plin de dragoste profundă… dar ia lângă tine și o cană cu apă, să stingi focul la o adică.

Desigur, v-ați dat seama că nu e tocmai un horoscop ”serios”, dar, cine știe, dacă totuși se potrivește, dați un share & like, nu vă costă nimic.

Horoscop de noiembrie