E (încă) luni. A treia zi de luni din ianuarie.

Când se celebrează Blue Monday, adică ziua în care ne cade cerul în cap, pentru că așa spun cercetătorii. Așa că azi am simțit că plutește ceva în aer. Fără să vreau, desigur, numai la auzul veștii s-a declanșat. La început abia insinuat, s-a strecurat din ce în ce mai parșiv, întâi în mintea mea, pe care am simțit-o confuză precum o fată la prima întâlnire, apoi în oase, pe care simțeam că le-aș putea frământa ca pe plastilină, și în cele din urmă în toată starea mea fostă de bine, actualmente lehuză.

Nu m-am putut gândi la altceva decât la vremurile tulburate, la vremea încețoșată și inuman de rece, la vârstă (că, deh!), iar prima vorbă în care am putut să torn întreaga mea nouă și delicată (hmmm…) condiție a fost: deprimată! Odată ieșit din mine, precum Atena din capul lui Zeus, am știut că da, yes!!!, sunt deprimată, nicidecum bolnavă de vreo chestie incurabilă. Și mi-am purtat cu mândrie eticheta întreaga zi, și acum, activă ca un dependent de internet, mă mai ține încă. Îmi vine să strig de fericire, să știe toată lumea: Oameni buni, uitați-vă la mine, sunt de-pri-ma-tă! E cel mai frumos lucru care mi s-a întâmplat astăzi, contaminați-vă, fraților, poate scăpați de stres! Dintr-o dată, mă iubește toată lumea, femeile se uită la mine cu coada ochiului, esteticiana mi-a spus că nu e nevoie de tratament, polițaiul și-a oprit în mers gestul de a mă trage pe dreapta, a ieșit soarele, și, culmea, am căpătat o ședință de masaj gratis. Cu ce vreau eu. Cu ciocolată cred. Pentru că merit.

Tocmai acum, când citeam pe net că astăzi, e cea mai deprimantă zi din an, conform unor calcule științifice (what?) făcute de un psiholog, desigur, chiar din Marea Britanie. Pentru că actualmente nu femeia ”te ridică, femeia te coboară”, ci psihologul.

Păi, cum adică, de ziua deprimării eu sunt mai entuziasmată de viață decât ar trebui? Oare sunt bolnavă? Sau chiar îmi stă în firea sucită să fac toate lucrurile pe dos, în ciuda evidentei lor ordini intrinseci? Adică mă deprimă, nu pot nega, tot ceea ce intervine în curgerea liniștită a vieții mele și nu se îndeplinește conform calculelor mele (fiindcă în viață totul se bazează pe calcul, nu?), adică nu sunt nici frumoasă ca Angelina Jolie, nici deșteaptă ca Marie Curie și nici bogată ca Liliane Bettencourt. Păi, și de ce sunt așa bine dispusă, în ciuda tuturor faptelor?

Înseamnă că nu sunt defectă. Sau că da, într-o lume în care cuvântul „depresie” a început să devină o modă compensatoare, acoperind un câmp din ce în ce mai larg de trăiri… Descopăr că mai sunt și alții care gândesc la fel, dar ce puțini.  Chiar faptul că îmi pun întrebări mă face să mă simt vie, în ciuda… depresiei.

Citesc și bag la cap:

Depresia este un dar oferit omului pentru a se gândi la propria persoană, spune psihologul Mihail Lutvak. Da, ea vine la pachet cu izolarea, pentru că este ca o cămașă pe care o iei peste pielea arsă de soare, care îți devine, dintr-o dată nesuferită. Prețul este touși, prea mare, pentru că mă pot gândi la mine mult mai bine imaginându-mă pe o plajă în Bahamas, în compania unui cocktail și a unei trupe multicolore de dansatoare samba. Ea vine la pachet cu singurătatea, care e un drum cu un singur sens atunci când scapi frâiele. Cu tristețea iremediabilă, atunci când pierzi orice motivație de a mai trăi și începi să-ți pui întrebări în legătură cu rostul ieșirii la lumină. Cu întrebările fără răspuns din partea ta.

Ți s-a întâmplat o nedreptate? Depresia e lângă tine și te îndeamnă, rânjindu-și colții, să dai vina pe tine. Ai fost trădat, înșelat? Ai dat prea mult și ai primit nimic? Ce spune depresia? „Singurul vinovat ești TU! Nu trebuia să faci aia și aia! Nu e bine cum ai procedat! Trebuia să fi tăcut și să fi înghițit toată mizeria, inclusiv a celorlalți care nu te văd, nu te înțeleg, nu te acceptă așa cum ești.” Cei sufocați de sine, care se ridică în vârful piramidei călcând pe capetele celor care le traversează, la un moment dat, drumul.

Așa că depresia nu e o soluție, nu pentru cei puternici. Care știu să păstreze pentru ei un loc din suflet în care nu pot fi atinși, un loc în minte, în care nu se poate intra, un loc în inimă care să bată numai pentru tine. Prima tristețe e și primul semn de depresie, și de aici nu mai e decât un pas. Nu e bine să ascultăm de cei care spun că trebuie să învățăm să trăim cu depresia, ci de aceia care ne fac viața mai frumoasă și nu ne cer nimic în schimb decât să fim noi înșine.

Ați văzut filmul acela nemaipomenit cu Julia Roberts, „Sleeping with my Enemy” – „În pat cu dușmanul”? Până la urmă, vă amintiți că n-a dormit forever cu dușmanul, ci s-a descotorosit de el. Lupta, da, e alternativa. Singura. Lecturile plăcute, filmele interesante, învățarea unei limbi străine, plimbările în aer liber, sportul, muzica… ooo, câte sunt, sigur mai știți și voi câteva! În definitiv, ne facem planuri pentru viață, iar ea e dirijată de întâmplare… așa că să le facem bune măcar, dacă tot punem osul la treabă.

Ați îmbrățișat pe cineva astăzi? Nu de alta, dar am auzit că depresia fuge ca dracul de tămâie din calea fericirii și a bunei dispoziții. Eu, una, i-am făcut în ciudă toată ziua, am îmbrățișat pe toată lumea care mi-a adresat un zâmbet astăzi sau un salut prietenos. (A propos, și salutul alungă stările proaste, știați?). Un pahar de vin, în fața șemineului. O imagine realistă și în același timp optimistă despre sine și despre viitor. Senzația că nu ți se poate întâmpla nimic rău. Că sfârșitul lumii fie nu există, fie te va ocoli. Că ești omul din centru universului tău.

Așa că: Evrika! Cea mai sigură victorie a omului împotriva lui însuși e să fie permanent fericit în ciuda tuturor calculelor! Dixit!

P.S. Alungați de lângă voi oamenii care vă schimbă starea în rău de fiecare dată. Sunt destui care vă luminează viața, ca într-o fotografie cu gura până la urechi. Iubiți și veți fi iubiți. Credeți și fiți sinceri, cu voi înșivă întâi, apoi cu ceilalți, și nu uitați să faceți cuiva ziua frumoasă(cât a mai rămas din ea), că mare va fi plata voastră, cum scrie la Biblie. Până trece, să numărăm felurile de bărbați, zic, într-un articol antideprimant, AICI.

Amen!

Citiți și Depresie și criza dorinței