Casa cu pisiciMiruna-Maria Miron

Trăiesc într-o casă cu pereții antifonați de blană,
La masă mă așteaptă două pisici de carton,
Le hrănesc și ele cresc
Așa cum crește iarba,
Le hrănesc și toate fricile mele se estompează.
Motanul din inima mea mi-a căptușit patul
Cu blană, mustăți și gheruțe,
Motanul din inima mea știe tot ce mă doare
Și atunci inima mea nu mai bate,
Ea toarce ca o pisică,
Inima mea e o pisică,
Eu sunt o pisică,
În camera mea suntem cu toții pisici,
Să nu intri fără pernuțe!
Aici toți avem pernuțe,
În fiecare zi apare câte-o pisică nouă
Atunci când deschid dulapul,
Atât de roditoare îmi e durerea!
Ele mă-ntreabă despre lumea de-afară,
Eu nu le spun cum e,
Eu vreau să le cruț,
Măcar pe ele să le cruț,
Dar le spun atât:
„Aceasta e cea mai bună lume posibilă,
Vă rog să rămâneți cu mine!”
Și ele rămân,
Rămân.
***