HONORE de BALZAC : Totul se poate povesti, spune Scott.  Totul este explicabil, spune Cuvier. Este, într-un anumit fel, dubla formulă a Comediei umane. Astfel, omul, societatea, umanitatea vor fi descrise, judecate, analizate fără repetiție și într-o lucrare, Comedia umană, care va fi ca cele O mie și una de nopți ale Occidentului.

Imediat ce începe să scrie, Balzac are o viziune totalizantă, globală, asupra lucrării pe care vrea să o construiască. Inițial, el înfățișează o serie de romane istorice care ar constitui o Istorie a Franței pitorești. Ideea începe în 1829 și el o va împrumuta personajului  Lucien de Rubempré în Iluzii pierdute (1837). Încă din 1830 , el și-a publicat romanele sub titlul Scene ale vieții private .

Astfel, se dezvoltă progresiv un proiect care devine mai complex și rafinat între anii 1830 și 1840, în același timp în care scrie și publică, într-un ritm intens. În 1833-1834, el consideră, după cum se referă într-o scrisoare din 26 octombrie 1834, către Eve Hanska, cea cu care corespondează din mai 1832, un mare ansamblu pentru care va găsi un principiu unificator: întoarcerea personajelor, precum în Moș Goriot (1835), unde Rastignac și Bianchon, al căror roman le evocă tinerețea, sunt personaje deja cunoscute cititorilor săi. Iar sora sa, Laure de Surville, biografa scriitorului, după moartea acestuia, face referire la această idee datând din 1833.

Scrisoare a lui Balzac către Eve Hanska :

Consider că în 1838 cele trei părți ale acestei opere gigantice vor fi, dacă nu terminate, cel puțin esențializate pentru a putea judeca ansamblul.
Studiile moravurilor  vor reprezenta toate efectele sociale , fără ca vreo situație de viață, vreo fizionomie, vreun caracter de bărbat sau femeie, stil de viață, profesie, vreo zonă socială sau regiune franțuzească, sau orice altceva din copilărie, legat de bătrânețe, de vârstă matură, de politică, justiție, război, să fi fost uitat.
Acest lucru a fost stabilit, povestea inimii umane trasată filă cu filă, istoria socială făcută în toate părțile sale, aceasta este baza. Acestea nu vor fi fapte imaginare: va fi ceea ce se întâmplă peste tot.
Apoi, al doilea loc îl constituie Studiile filosofice, pentru că după efecte vor veni cauzele. Vă voi fi pictat în Studiile moravurilor sentimentele și jocul lor, viața și ritmul ei. În Studiile filozofice , voi spune de ce sentimentele și pentru  ce viața ; care este partea, care sunt condițiile dincolo de care nu există nici societatea, nici omul; și după ce am străbătut-o (societatea), pentru a o descrie, voi trece prin ea pentru a o judeca. De asemenea , în Studiile moravurilor sunt individualități tipizate, în Studii filozofice, sunt tipuri individualizate. Astfel, peste tot, voi fi dat viață: tipului, individualizând-l; individului, tipizându-l. Voi fi dat gândire fragmentului; Voi fi dat gândirii viața individului.
Apoi, după efecte și cauze , vor veni Studiile analitice din care face parte Fiziologia căsătoriei , pentru că după efecte și cauze trebuie căutate principiile . Moravurile sunt spectacolul, cauzele sunt scenele și mașinile. Principiul este autorul; dar pe măsură ce munca spiralează culmile gândului, ea se îngustează și se condensează. Dacă douăzeci și patru de volume sunt necesare pentru Studiul moravurilor, vor fi necesare doar cincisprezece pentru Studiile filozofice ; și este nevoie doar de nouă pentru Studii Analitice . Astfel, omul, societatea, umanitatea vor fi descrise, judecate, analizate fără repetiție și într-o lucrare care va fi ca cele O mie și una de nopți ale Occidentului. (Balzac. Extras din scrisoarea către Eve Hanska, 26 octombrie 1834).

Dar haideți să zăbovim puțin asupra relației lui Balzac cu Madamme Hanska, de cei 18 ani de legătură epistolară care au sfârșit într-o căsnicie efemeră.

Scrisoarea pe care scriitorul o primește de la editorul Charles Gosselin este datată 28 februarie 1832, Odessa. E semnată de un admirator (o admiratoare?) care-și spune ”Străina” și conține o cronică a ultimului roman, „Scene ale vieții private”, transmițând un mesaj destul de straniu: delicatețea sentimentelor și calitățile narative ale scrierii „Pielea de șagri” lipsesc, ceea ce văduvește, desigur, lucrarea. Balzac nu era scriitorul căruia să-i fi plăcut observațiile de acest gen, dar nu era nici străin de identitatea „străinului”, căruia îi răspunde prin intermediul „French Gazette”, în 4 aprilie 1832: „M. din B. (nume conspirativ, n.n) a primit scrisoarea din 28 februarie și regretă că nu a răspuns până acum, dar, în situația în care dorințele exprimate nu pot fi publicate deschis, speră că tăcerea sa va fi înțeleasă.” Gazeta franceză este citită, mai mult ca sigur, și în Ucraina, la reședința familiei Hanski, de unde și pornește o nouă depeșă către Balzac: „M. din B” confirmă primirea, din nou, printr-o notă în aceeași gazetă. Așa că schimbul de scrisori e gata pornit. Va dura 18 ani, după cum am afirmat anterior.

„Te văd cu sufletul”

Prima scrisoare de la marele scriitor către admiratoarea lui pare, mai degrabă, formală, respectând uzanțele obiectivității. E neplăcut impresionat de stângăciile interpretative ale acestei „prințese ruse sau poloneze”. Îi dă adresa lui din Paris, str. Cassini, aproape de centru, gest care o impresionează enorm, iar scrisorile devin mai înflăcărate ca de obicei: „Genialitatea Dvs îmi apare sublimă, dar trebuie să se transforme într-un sentiment divin; numai adevărul trebuie să vă mâne acolo, vă văd cu sufletul, acesta este unicul meu talent…”

După cum scrie, contesa e impresionată profund de scrisul lui Balzac, singurul pe care îl vede „cu sufletul”. Ewelina Rzewuska, pentru că acum se cunoaște identitatea adresantului, este o contesă poloneză, soția unui latifundiar ucrainean, Wenceslaus Hanski. Pe placul lui Balzac acest fond nobiliar, pentru că, în concepția lui, romantismul este o pasiune care se întâlnește la aristocrați, iar Madamme Hanska, în plus, e foarte pasională, nu doar contesă.

În călătoria ei, nobila contesă străbate Europa, trece prin Viena, stă câteva zile la Neuchâtel și apoi vizitează Italia, timp în care scrie, scrie, scrie, de la impresii de călătorie până la declarații de dragoste condimentate, trecând prin toate fazele flirtului sentimental, fiind pe rând prietenă, confidentă, sfătuitoare. Irezistibilă. Balzac este copleșit de efuziunile sentimentale ale Madammei Hanska și împărtășește tot ceea ce scrie sau intenționează să scrie cu frumoasa Eve.

Și el întreprinde câteva călătorii, dar drumurile lor nu se întretaie. Relația lor, însă, devine din ce în ce mai strânsă, cu toate că Hanska e o femeie căsătorită. Nimic imoral într-o relație epistolară, cu atât mai mult cu cât fiecare scrisoare a lui se termină cu urări de bine, respect și prietenie către soțul care nu pare să fie gelos pe relația intelectuală (deocamdată) dintre cei doi.

Îndrăgostiții „la distanță” s-au întâlnit în Geneva, în 26 ianuarie 1834, zi de neuitat pentru Balzac care așteptase cu răbdare mai mult de un an înainte de a-și vedea iubita pentru prima oară. Între timp, scrisorile deveniseră din ce în ce mai „carnale”, mai directe, mizând pe expresia pură, fără menajamente sau prejudecăți. Madamme Hanska are, în sfârșit, privilegiul femeilor cu clasă, aceea de a fi iubite spiritual înainte de a fi vânate pentru plăcerile trupești. Ea devine singura femeie din viața lui, iar pasiunea aceasta îi covârșește munca literară și viața publică. Când e de acord să se întâlnească, scriitorul e cel mai fericit și lasă orice altă preocupare deoparte pentru a porni într-o călătorie, în orice parte a  Europei ar fi planificată.

Dar Madamme Hanska nu e vreo amatoare de aventuri ieftine, nici nu-și dorește vreo relație extraconjugală frivolă, și, în plus, îl urmărește foarte atentă pe Balzac, care se dezvinovățește mereu în ceea ce privește alte relații sentimentale pe care le-ar putea avea.

Balzac şi Madame Hanska

„Scenele din viața privată”, oglinda magică a scriitorului

Dar, desigur, titlul este un ecou al celui din marea poezie a lui Dante, Divina Comedie (care nu s-a referit exact la zeitate, ci a salutat caracterul extraordinar al operei lui Dante, al cărui titlu a fost pur și simplu Comedie înainte ca Boccaccio , în admirația sa, să îl transforme). Mai mult, literatura, prin intermediul scriitorilor din trecut, dar și al contemporanilor săi, este adesea folosită ca ghid pentru a se aventura în diferitele cercuri ale societății pe care romanele sale le explorează, care de altfel nu sunt departe de cercurile din iadul poetului florentin, iar Parisul ca infern este o metaforă recurentă în ansamblu.

În 1842, când a fost lansat primul volum al ediției Furne, el redactează o prefață ( un Cuvânt- înainte), la insistențele editorului său, în care preia și dezvoltă proiectul supus Doamnei Hanska, en 1834.  El își plasează opera sub dublul patronaj al lui Walter Scott și Buffon (via Cuvier și Geoffroy Saint-Hilaire).  Un romancier și un naturalist. „Această idee, aceea a operei, provine dintr-o comparație între Umanitate și Animalitate.” – scria el la începutul prefeței. Să înțelegem, precum în teoriile lui  Geoffroy Saint-Hilaire, o apologie a unitații celor vii și o diferențiere în mijlocul speciilor animaliere, că Balzac va interpreta societatea ca pe o serie de medii naturale în care apar diferite specii umane. Dar, precum Cuvier de asemenea, un singur element îi va permite să reconstituie ansamblul căruia îi aparține.  Ceea ce leagă lectura realizată din Scott. Acesta din urmă a ridicat romanul la valoarea filozofiei istoriei. Anumite detalii acumulate vor servi la înțelegerea  cauzelor și principiilor.Totul se poate povesti, spune Scott.  Totul este explicabil, spune Cuvier. Este, într-un anumit fel, dubla formulă a Comediei umane.

Pe măsura reeditărilor, Balzac își corectează textele pentru a insera personajele cărora aceste întoarceri le conferă o prezență cu atât mai puternică, cu cât, pentru un mare număr, construiesc o biografie și tind să elimine referințele la personaje istorice, când este posibil, oferindu-le echivalențe romanești.

Traducere și adaptare, Florica Patan

Citiți și Emil Brumaru sau Poezia ca destin