se făcuse prea frig
și îmbrăcam prea des
în culori furioase trupul meu de pânde.
atunci am părăsit orașul
date-au fost toate
unui născocitor
așa cum erau, amețite
de gâlceava miriapodă pusă mereu pe plodire
și de orele mici sufocate
în somn.
din scoarța unor copaci vorbitori
din turbine și orologii
și mai aproape cu
o bătaie
de inima mea nesupusă
coada păunului alb
se face scară la cer.
foto tumblr.com
Citește și ești frumoasă
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
