Gib Mihăescu: „Îndrăzneşte orice şi vei putea, dacă nu te va ucide vreo clipă de ezitare.”

„Şi pentru că ea nu răsfrângea asupră-mi decât bucuria de a mă şti atât de adânc înfipt în sufletul ei, fără ca sufletul meu din parte-i să poată fi reţinut acolo de nici o cătuşe, înduioşarea mea avea într-însa ceva părintesc, ceea ce o îndârjea pe ea şi mai mult şi-i prefăcea inima în bucăţi sângerânde, zvâcnind la picioarele mele.„

Gib I. Mihăescu (n. 23 aprilie 1894, Drăgășani, România – d. 19 octombrie 1935, București, România) pe numele său real Gheorghe Mihăescu, a fost unul dintre prozatorii noștri de seamă, romancier și dramaturg interbelic, decorat pentru acte de bravură în timpul Primului Război Mondial.

Este autorul volumelor de nuvele „Grandiflora” (1928) și „Vedenia” (1929), al unor romane de analiză psihologică a apariției unor stări obsesive, îndeosebi erotice, „Rusoaica„ (tradus și în limba slovacă), „Brațul Andromedei”, „Femeia de ciocolată”, „Zilele și nopțile unui student întârziat”, „Donna Alba”. A scris și piese de teatru (adunate în volumul „Pavilionul cu umbre”) și a purtat o interesantă corespondență cu Cezar Petrescu, Corneliu Moldovanu, Apriliana Medianu și Susanne Dovalova, din timpul perioadei în care a locuit la Bratislava.

„Rusoaica” este, în mod evident, romanul său de căpătâi. Visarea obsesivă, procesul psihologic al alunecării în zonele subconștientului, devin coordonate fundamentale ale viziunii scriitorului, care se înscrie în linia prozei moderne de analiză psihologică, fără a-și face un crez din aceasta. Originalitatea sa constă în preocuparea pentru un mit sui generis al feminității, transpus, în variantă „rusească”, pe traiectoria devenirii masculine a unui personaj care acționează și raționează – dacă putem spune așa – în marginile unei hiperlucidități febrile. „Sunt sinistru, îmi dau seama, mai ales când o privesc cu coada ochiului pe această copilă plăpândă, frumoasă şi sinceră, pe care simt că aş iubi-o cu adevărat, nu numai cu sufletul, dar şi cu gândul.”, spune naratorul-personaj, desigur, un alter-ego scriitoricesc.

„O carte europeană, o contribuţie care depăşeşte hotarele literaturii noastre. Prin simbolismul ei, cartea îmbogăţeşte nu numai literatura naţională, de care e legată prin limbă, dar însăşi literatura continentală, prin adevărul general omenesc”, spune Şerban Cioculescu despre „Rusoaica” lui Gib Mihăescu.

Impresionant este, în acest roman unic în literatura noastră, felul în care este surprinsă devenirea unui bărbat care trăiește iubirea pe două coordonate: cea reală, a existenței contingente, în care își găsește satisfacții mărunte în brațele unor femei care îi traversează viața întâmplător, și cealaltă, fantasmagorică, în care are loc o căutare neistovită a femeii ideale, descinsă din lecturile și proiecțiile livrești ale acestui personaj – Ragaiac -un fel de Don Quijote român, aflat în căutarea unei întruchipări sublim-abstracte a jumătății androginice. Puterea de a visa, ne spune prozatorul, ne deosebește și ne face să găsim o alternativă confortabilă pasiunii care ne animă: „Chemam în ajutor literatura să mă scape de setea de viaţă!”

Mircea Tomuș: „Eroul lui Gib Mihăescu nutrește un vis absurd, care niciodată nu s-ar putea întrupa: acela de a întâlni femeia ideală a lecturilor lui, dar despre care crede și speră că l-ar putea aștepta la oricare din cotiturile mari sau mărunte ale vieții lui; trece pe lângă câteva întruchipări posibile ale acestui vis, preferând întotdeauna incertitudinea iluziei și riscul neîmplinirii eifără soroc unei împliniri asiguratoare dar care ar însemna tocmai moartea visului. …” (”Romanul romanului românesc”, editura 100+1 Gramar, București, 1999)


Ultimul său roman, „Donna Alba”, scris la un deceniu și jumătate de la sfârșitul Primului Război Mondial, subliniază importanța acestui eveniment. În mare măsură autobiografic, acest roman de război descrie experiențele care au marcat profund personalitatea autorului și care au constituit premisele formării sale ca om și ca scriitor. Autorul descrie avântul eroic al soldatului român care ține piept cu baioneta armatelor germane, dar și viziunea realistă, tragică asupra întâmplărilor cotidiene marcate de circumstanțele războiului. O poveste de dragoste și de război care amintește de romanele lui Camil Petrescu, purtând însă ca note specifice „fantasma obsesivă a mitului femeii eterne”, după cum afirmă cunoscutul critic literar Mircea Tomuș în „Romanul romanului românesc”.

Romanele lui Mihăescu au influente rusești, mulți critici vorbind despre „dostoievskianism”, însă textele sale, deși asemănătoare prin obiect, se deosebesc prin luciditate și limpezime de tenebrele și atmosfera neguroasă a operei lui Dostoievski.

Gib Mihăescu a murit la vârsta de doar 41 de ani, bolnav de tuberculoză, și a fost înmormântat la Drăgășani.

„Îndrăzneşte orice şi vei putea, dacă nu te va ucide vreo clipă de ezitare. Şi apoi orice mişelie izbutită va fi un act de eroism.”

Ne găsiți AICI, oricând.