În lipsa unor cunoștințe de istorie și geopolitică riguroase, nimeni nu ar putea da un răspuns cât de cât pertinent la această întrebare care, cu siguranță, ne frământă mințile tuturor de mai bine de un an. Bazată pe sentimente de frică sau panică generalizate și până la extrema cealaltă, a tristeții endemice, furiei sau revoltei, la resemnarea totală sau parțială, lumea s-a împărțit în două tabere. Falia dintre ele e în continuă creștere, o simțim și o trăim zilnic. Ce ne poate salva? Credința, speranța și iubirea – acestea sunt eterne. Oamenii se nasc, trăiesc și mor, liderii sunt și ei oameni în primul rând, sau … mai sunt oameni?! Ei bine, din nou avem două răspunsuri aici. În forul interior al fiecăruia dintre noi există răspunsul, bine că nimeni nu ne poate citi gândurile.

Știința are aportul ei de necontestat în evoluția omenirii, în eradicarea bolilor transmisibile prin vaccinare – ca să punem punctul pe i, însă nu e infailibilă, pe când Dumnezeu, pentru cei care cred, este. Bancul cu speranța care moare ultima și fiecare individ trăiește cu ea, prin urmare speranța e o c***ă, este și el binecunoscut. Despre iubire … au scris mult mai bine poeții și rapsozii dintotdeauna.

Așadar, vă propun o încercare de descifrare a enigmei viitorului cu ajutorul uneia dintre cele mai complexe și importante cărți apărute de la sfârșitul Războiului Rece: „Ciocnirea civilizațiilor și refacerea ordinii mondiale” de Samuel P. Huntington (1927-2008), unul dintre cei mai cunoscuți politologi occidentali, profesor de științe politice la Universitatea Harvard mai mult de o jumătate de secol.

Deși contestat de alți autori contemporani, teoriile lui Huntington ar putea oferi un răspuns parțial la întrebarea: care sunt factorii care au generat actuala criză planetară ?

„Momentul de euforie de la sfârșitul Războiului Rece a generat o iluzie de armonie, care s-a dovedit curând a fi doar o iluzie. Lumea s-a schimbat la începutul anilor 1990, dar nu a devenit neapărat mai pașnică. Schimbarea era inevitabilă, progresul nu.” – scria Huntington în 1996.

Cine a trăit în oricare dintre țările foste comuniste, înainte de 1989, nu va putea uita niciodată privațiunile la care a fost supus. De aceea actuala criză este mai greu de „digerat” de către cei din țările cu tradiție democratică, deprinși mai puțin cu restrângerea drepturilor. Dacă ne gândim la bunicii și/sau străbunicii noștri care au luptat pe unele dintre fronturile războaielor mondiale din secolul trecut, iar soțiile și copiii îi așteptau acasă fără să aibă garanția că se vor și întoarce, am spune că actuala criză Covid 19 este mai suportabilă. Cât privește progresul științific și mai ales tehnologic, nimeni nu îl poate contesta. Dar din punct de vedere spiritual cum stăm? Oare ce înseamnă faptul că biserici și catedrale occidentale sunt mai degrabă obiective turistice decât lăcașuri de cult?

„Cercetătorii au analizat mereu lumea în termeni de Orient și Occident, Nord și Sud, centru și periferie. Musulmanii împart, în mod tradițional, lumea în Dar al-Islam și Dar al-Harb, sălașul păcii și sălașul războiului. […] Unitatea lumii non-occidentale și dihotomia Orient-Occident sunt mituri create de occidentali. Aceste mituri suferă de defectele orientalismului, criticat pentru că promova diferența între familiar (Europa, Occidentul, «noi») și străin (Orientul, Estul, «ei») și pentru că pornea de la premisa superiorității intrinseci a primului față de cel din urmă.”

Cunoaștem deja că asiaticii sunt obișnuiți să poarte masca pe stradă dinainte de izbucnirea crizei Covid 19. O făceau din cauza poluării și a altor infecții respiratorii care au existat în anii trecuți. Asta nu înseamnă că nouă, europenilor, ne este ușor să o purtăm.

„Statele sunt și vor rămâne entitățile dominante în afacerile mondiale. Ele întrețin armate, desfășoară activități diplomatice, negociază tratate, poartă războaie, controlează organizațiile internaționale, influențează și configurează, într-o măsură considerabilă, producția și comerțul.”

Teoria lui Huntington nu mai este valabilă în acest punct. Astăzi vorbim de organizații supra statale precum companii multinaționale sau corporații. Organizațiile internaționale sunt cele care controlează astăzi statele și nu invers. Big Pharma, Big Tech sau Big Finance sunt sintagme din ce în ce mai des auzite și, după părerea unora, sunt marii învingători ai crizei actuale.

„Slăbirea statelor și apariția statelor eșuate contribuie la imaginea unei lumi în anarhie. Această paradigmă accentuează următoarele: declinul autorității guvernamentale; scindarea unor state; intensificarea conflictelor tribale, etnice și religioase; apariția unor rețele mafiote internaționale; creșterea numărului de refugiați la zeci de milioane; proliferarea armelor nucleare și a altor tipuri de arme de distrugere în masă; răspândirea terorismului; extinderea masacrelor și a purificărilor etnice.”

Ne apropiem de prezent. Pentru ipoteza că acest virus nu este decât o armă biologică de distrugere în masă, iată că Huntington a anticipat-o.

Va urma!