n-o să-ți vină să crezi, viață, poștașul sprințar și
meteor-ologul s-au ciocnit cap în cap
dimineață
pe o felie subțire unsă cu dichis și dulceață.
ce mi-a venit să râd, nebună de duioșie
cum să li se-ntâmple una ca asta lor
și niciodată mie?
râdeau și îngerii ascunși chitit în borcanul
proaspăt deschis
mai nou decât anul
cel nou.
veneau cu vești, să-mi deschidă
poarta și ochii
scânteile nopții nu mai încăpeau între coaste
un os oprit în gâtlej – adevărul –
se cerea scos.
dacă ceva nu poate fi spus și totuși trebuie spus,
atunci spune-l.
dacă nu,
nu.
foto – „Toate fotografiile sunt corecte. Niciuna dintre ele nu este adevărul.”
Richard Avedon portretul lui Audrey Hepburn
Citește și în grădina înflorită a nopții
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
