picioarele-i lungi
nu le atingi decât
în penumbra unui subînțeles
e-n fibra lor ceva nebunesc
de frumos
și termometre oarbe-ți devin degetele
ce urcă-n desenul mușchilor febra.
alfa e doar un fel de-al mângâia pe omega
și Ea
se uită-n alint
la mâna cu care semnezi
și uiți
rochiei albe să-i mai aranjezi
dunga.
foto pictura Cosmic Poetry – sursa
Citește și nemărturisit de alb
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
