vinul cel roșu izbește
cu ciocul roșu
în pieptul său neasemuit
de roșu
locuiește acolo femeia viselor lui
știe că e o contorsionistă
amețită de ceva alb
ah, neasemuit de alb
până va ieși ea
va ieși la iveală
vinul cel roșu izbește
cu ciocul roșu
în pieptul său neasemuit
de roșu
foto sursa
________
sub pleoapele mele – grele ferestre oblonite cu sare,
mărșăluiesc ghiftuite de timp
făpturi fantomatice fără picioare.
uneori repezit alteori animate de o cumplită lentoare.
înfășurate în hidrocarburi cântă pe nas un imn
închinat somnului. de frumusețe.
nu mă trezesc nici moartă!
**
s-a oploșit la mine în poală. o hrănesc
cu bune intenții .
direct din palmă…Citește și impresii
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.