impresii
*
sub pleoapele mele – grele ferestre oblonite cu sare,
mărșăluiesc ghiftuite de timp
făpturi fantomatice fără picioare.
uneori repezit alteori animate de o cumplită lentoare.
înfășurate în hidrocarburi cântă pe nas un imn
închinat somnului. de frumusețe.
nu mă trezesc nici moartă!
**
s-a oploșit la mine în poală. o hrănesc
cu bune intenții .
direct din palmă. liniile
se alungesc și mă pomenesc
suspendată între mâine și ieri.
mă las atârnată de lună
și număr cinci
șase șapte.
foto sursa
________
peste lume lente lanterne își plimbă
conul de aur. prin moarte unghiuri ochii minții zăresc
lingurițe plăpânde. ele sunt de tăciuni purtătoare – așa
se hrănește visul bateriei solare. de curând ai instalat una
în tigva damigenei de apă plată. pe rând cedăm
avansurilor pătimașe ale tehnologiei. zâmbetul ei sânii ei asurzitori
buzele pline de pixeli cât bobul de strugure ca să nu amintesc de știrile false
ar scoate din conul de aur
pe orice împătimit al luminii… Citește și tablou într-o expoziție
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
