vin, tutun și scorțișoară
între tutun și scorțișoară femeia
fierbe vinul după-amiezii
înșelătoare căldură, ochii tăi sunt plânși
gura ta râde în casa de blues
femeia din trei jumătăți
are încă trecut
și-o casă de blues care o locuiește, o spală
cu pletele ei și-i crește copii locuiți
de alte case ce
murmură că ele-ar fi inventat
blues-ul
îi trec femeii prin piept jumătățile
în după-amiaza asta
sunt trei
și numărul înverzește se-mbibă
cu vin, tutun și scorțișoară
foto sursa
de la vreo cheie sau de la sticla uitată
deschisă trebuie c-a înebunit aerul
cum să explici vocile care plutesc
de cum intră acolo trupul lor
colosal revărsat ca planturoase grații peste careul de
orice ar fi e un joc în care câștigă cine
nu minte… Citește și stai încheiat până-n gât
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
