eternitate
„de la masa de lucru a poetului”
nu cad firimituri, nu cade nici măcar poetul răpus
de-ale iubitei priviri ca șurubelnițe
atât de fine cu care
fiece poem e bine fixat în tăblie
pentru cină
ea se așază tacticoasă față
în față cu poetul, ridică furculița
în aer
am să-ți scot ochii, orbule, în felul acesta
n-o să mă vezi, dar, mai știi,
poate aroma…
foto sursa
***
„Firimiturile care cad de la masa de lucru a poetului
fac uneori un zgomot asurzitor
se aud ţipete, bufnituri
o bătrână leşină pe trotuarul din faţa casei poetului
un om moare strivit sub o maşină ploioasă
de la masa de lucru a poetului
cad uneori firimituri enorme, inadmisibile”… Citește și Poezie, apă-vie
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
