să mă opresc
brusc
mi s-ar izbi
inima de coșul pieptului
și ce țăndări se mai pot face
țăndări?
peste intersecții de linii
plapuma ce-acoperea copilul
făcut din fulgere și uitare
și genunchi înfloriți și sudoare
se destramă cârpe ochii ce se prefac romburi
cerșesc
caii verzi alergând
bătuți în cuie fără picioare
nisip, nisip și ce mare…
foto tumblr.com
Citește și ne arde acum buzele
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
