unele sunt nebune și se spânzură de copaci la mormântul
iubitului care nici n-a știut că ele există
sau nu i-a păsat, alții
sunt geniali și scriu despre asta
ca și când n-ar fi – vezi cazul lui Andrei, iar alții
altele trec întâmplător printre gesturi
își fac cruce și se minunează
domnule, ce pulbere diafană le-a dat
mama lor să înghită?!
apoi aruncă o piatră în apă și nici măcar
nu face plosc. câtă nedreptate
pe lume.
foto tumblr.com
Citește după cum se rotește
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
