Cred că dintre anti-eroi mai deplorabil decât ”omul de tinichea”, ”omul fără însușiri”, ”omul resentimentului” sau ”omul-pubelă” e ”omul-din-vorbe”, rătăcitul care crede că poate face și desface lumea din cuvinte sau închipuitul care se supraestimează și îi subestimează pe ceilalți. Lipsa simțului realității e printre cele mai penibile defecte posibile. Una e să fii un nobil Don Quijote printre țărănoi și să îi crezi de un soi cu tine și alta e să fii un grobian printre oameni fini și să te crezi de un soi cu ei sau, mai grav, să îi tratezi ca și cum ar fi de un soi cu tine.
Mie una impostura mi se pare mai cinstită decât fanfaronada. Impostorul știe că trișează, nu se amăgește, fanfaronul cumva e ”nevinovat” în minciuna și păcăleala de sine. lasă în grija subconștinetului păcatul de a trișa. El nu e conștient de decalajul dintre imagine și potențele reale de care dispune și, în consecință, nu poate fi responsabilizat pentru eroare.
Geme pământul de țopârlani care se închipuie spirite aristocrate, de mahalagii și papițoi într-ale gândirii care se recomandă sincer drept genii, de mârlani dizgrațioși care dau lecții de înfrumusețare, de ”savanți” care abia stăpânesc tabla înmulțirii, de mari ”afaceriști” înglodați în datorii, de cinstiți și onești care nu mai știu cum să profite și să fraierească pe toată lumea, de patrioți care se înfruptă solo din avutul obștesc, de abuzatori care se cred buni samariteni, de maneliști într-ale amorului care se dau mari amanți, de troglodiți care nu sunt în stare să dea o floare unei femei sau să îi facă un compliment, dar o ard mari seducători, de terchea berchea care percep drept preacompetenți, de vagabonzi care predică despre libertate.
Se pare că pe meleagurile noastre fenomenul nu este recent. Expresia ”a umbla cu cioara vopsită” stă mărturie.
Cuvintele nu înseamnă nimic. O imagine de sine falsă nu înseamnă nici ea nimic.
E plin de nespălați la suflet care nu-și simt duhoarea sau dacă o simt zic că puțin parfum de laude o ascunde. Nu, n-o ascunde.
Omul-conceptual e o formă fără fond… Una umflată cu pompa.
Una dintre gogorițele de care fanfaronul contemporan se servește este filosofia potrivit căreia lumea ar fi construită ea însăși prin limbaj.
Nici pomeneală. Lumea a evoluat și există doar prin fapte.
Antibioticele, betonul armat, săpunul, becul, avionul sunt fapte.
Bunăvoința e în fapte.
Generozitatea e în fapte.
Noblețea se dovedește concret, prin comportament.
Talentele nerecunoscute nu se pun.
Răspunderea e în acte.
În vorbe nu există decât litere.
Citiți și Zonele crepusculare ale simțirii, de aceeași autoare.
