Între ei a funcționat un alt tip de relație, neobișnuit am spune pentru ”donjuanul” Brâncuși, o combinație paterno-afectuoasă, o prietenie sinceră și spumoasă care, pe lângă inhalarea aerului acela minunat în plămâni, a susținut o uimitoare inspirație artistică.

„Lizica e frumoasă, veselă și frizează genialitatea” spune Brâncuși despre această tânără viguroasă care a luat-o mult înaintea timpurilor și a făcut furori în Parisul interbelic.

Tot el, Brâncuși, a luat într-o zi un metru de croitorie, s-a pus în genunchi, i-a luat măsurile și i-a făcut o rochie. Nu mult după aceea, i-a creat-o și pe a doua… ce poveste!

Lizica Codreanu dansând în atelierul lui Brâncuși într-un costum creat de el

Lizica Codreanu – muză și balerină avangardistă

Născută în Bucureștii anilor 1901, în familia numeroasă a avocatului Ion Sionescu Codreanu, Lizica își petrece copilăria cu ochii fascinați de sora ei mai mare Irina, sculptoriță și pictoriță. Plecarea Irinei la Paris, ca să studieze sculptura cu Bourdelle și apoi cu Brâncuși, a fost momentul în care Lizica s-a desprins de casă pentru a cuceri lumea cu dansul ei. Parisul era locul perfect din care să înceapă, era ”buricul artelor”, miezul din care izvora cultura, focarul celor mai creative idei.

Irina ajunge ucenica lui Brâncuși, iar Lizica ia lecții de dans clasic cu maestrele baletului rus, Valadina și Nijinska. Își dorește însă mai mult, baletul clasic ”o strânge”. Studiază acrobație de circ cu frații Fratellini, pionierii circului francez și gimnastică cu Georges Hébert, pionierul educației fizice moderne în Europa. Dansează în numeroase spectacole și reușește să cucerească elita pariziană. Prin sora ei, îl întâlnește pe Brâncuși. Era anul 1920.

Aflăm reacția pură și minunată pe care a avut-o atunci când a intrat pentru prima oară în atelierul maestrului, din cartea Doinei Lemny – Lizica Codreanu. O dansatoare româncă în avangarda pariziană:

„Când am trecut pragul atelierului şi am văzut «Pasărea», n-am îndrăznit, dar am simţit puternic imboldul de a îngenunchea. Am îndrăznit însă să-i cer să-i fiu elevă.”

Intrigat de această cutezanță și fermecat de temperamentul vulcanic ce-i țâșnea din ochi, Brâncuși acceptă.

Fata aceasta, venită dint-o mahala a Bucureștiului, ajunge să schimbe cursul istoriei dansului prin crearea avangardei mișcării scenice. Pentru ea spectacolul de dans este un întreg sublim, o stare, și atunci totul – machiajul, costumele, mișcarea, decorul, muzica, lumina – trebuia să fie original, într-o armonie perfectă.

Brâncuși și sora ei îi sunt alături în fiecare demers artistic. Lizica își inventează propriile manifestări, iar instinctul ei artistic este remarcat și susținut și de Sonia Delauney, care îi creează costume excepționale.

Lizica, în filmul Le petit Parigot (1926) – costum Sonia Delauney

Cea mai scumpă fotografie românească

Da, se pare că cea mai scumpă fotografie românească a fost făcută de însuși Constantin Brâncuși, în atelierul său din Paris, tocmai Lizicăi Codreanu, „țiganca”…

 foto Brâncuși, costum Irina Codreanu, 1923 – 1924 – Lizica Codreanu dansând în atelierul lui Brancuși

Fotografia a fost adjudecată în 2012, în cadrul unei licitații organizate la Berlin de Sotheby’s, pentru suma de 42.750 de euro. Motivul este acela al conținutului:  „Conține doi din cei mai mari oameni ai secolului trecut.”

Amândoi sunt români. Unul este Lizica Codreanu, ea apare în cadru, al doilea este Brâncuși, el nu apare în cadru – el a făcut fotografia.

Gymnopedies

În 1922, Lizica, alături de un grup de artiști avangardiști au avut ideea de ilustra – într-un spectacol de balet – trei piese pianistice – Gymnopedies, compuse de Erik Satie. Spectacolul este un pas către baletul contemporan, iar Constantin Brâncuși este cel care a creat costumele.

Experiența și viziunea sa explorează surprinzător volumele și imprimă noțiunii de costum o expresie sculpturală. Pălăriile conice fac trimitere la sculptura în lemn Vrăjitoarea, a cărei simbolistică își are originile în cultura populară românească. O viziune nouă asupra esteticii costumului în dansul modern a adus-o și prin rochia amplă cu dungi orizontale.

Lizica Codreanu a avut ceva de spus

„Măcar o dată să fac ceva important”, scria ea într-un jurnal. Se subestima, desigur.

Primul lucru, cu adevărat important, l-a reușit la nici 25 de ani, fiind fondatoarea mișcării de avangardă în dans.

Despre al doilea, într-un articol viitor.

”Țiganco”! o striga și o alinta Brâncuși, considerând că ”Lizica” e prea copilăros pentru așa un vârtej de femeie.

 

Citește și Infinit, sărut, tăcere

(sursa foto)