Citatul zilei: Toate necazurile pe care le-am avut, toate supărările şi obstacolele m-au întărit… Poate nu-ţi dai seama atunci când ţi se întâmplă, dar să ţi se întoarcă spatele poate fi cel mai bun lucru pentru tine.”, spunea Walt Disney (fotografia e din 1947).

Cu siguranță, trebuie energie pentru efortul de a trece peste provocările pe care nu viața, nu destinul, ci oamenii ți le adresează. Poate că marea noastră nefericire, în afara vreunei boli, Doamne-ferește, sau a morții, este faptul că trăim printre oameni care n-au ce căuta printre noi. Personaje de care nu ai cum să te ferești, pentru că societatea le dă drepturi ca și celorlalți, înzestrați cu bunul simț și cu înțelepciunea de a ști să conviețuiască alături de oameni. Și totuși, cineva ține cârma dreaptă, iar încrederea (putem s-o numim credință), piatră dură, ajută întotdeauna, de cele mai multe ori la focul care animă lumea și spiritul. „Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci 13 ani de temniţă pentru un popor de idioţi!„, spunea Petre Țuțea. Probabil că peste tot există fatalitate cu chip uman, dar, cu siguranță, numai unii plătesc pentru naivitatea lor.

Omar Khayam (n. 18 mai 1048 – d. 4 decembrie 1131) a fost un poet, matematician, filosof și astronom persan. Alături de Saadi și Hafiz, a fost cel mai important reprezentant al literaturii persane antice. Khayam a scris peste o mie de catrene (numite rubaiat), având un conținut mistic, legat de mistica islamică (sufism).

„Am venit, de unde? Unde duce drumul?
Care-i rostul vieții ? Tainele sugrumu-l.
Câte inimi pure — Roata de Azur
Arde-n scrum și pulberi! Spuneți, unde-i fumul?

Noapte, stele… Tremuri. Ce ai? Te-nfiori,
Când te-apleci genunea lumii s-o măsori!
Fulgeră-n eternă goană-amețitoare —
Trec pe lângă tine — aștrii rotitori…” (Omar Khayam)

*****

Thomas Carlyle (n. 4 decembrie 1795 – d. 5 februarie 1881) a fost un eseist, autor satiric și istoric scoțian, a cărui operă a fost foarte apreciată în epoca victoriană.
O persoană care are un scop cert în viaţă va realiza tot ce şi-a propus, în ciuda obstacolelor pe care le are de întâmpinat. O persoană care nu are niciun scop în viaţă nu va realiza nimic, chiar dacă drumul pe care îl urmează este uşor de străbătut.” (T. Carlyle)

*****

Gustav Meyrink (n. 19 ianuarie 1868 – d. 4 decembrie 1932) este un clasic al literaturii austriece și universale, intens preocupat de științele oculte și de parapsihologie. Unul dintre romanele sale celebre, „Golem„, a avut opt adaptări cinematografice.


Omul este ferm convins că este treaz; în realitate, este prins într-o plasă a somnului şi viselor pe care el însuşi a ţesut-o inconştient.” (Gustav Meyrink)

La 4 decembrie 1888 apare la București „Fântâna Blanduziei„, o foaie literară, politică și săptămânală înființată de Ion Gorun (Alexandru I. Hodoș) și frații săi Ulpiu și Nerva Hodoș și condusă de un comitet de redacție în frunte cu poetul Mihai Eminescu.

Motto–ul revistei era versul eminescian „Unde vei găsi cuvântul ce exprimă adevărul?”.

Horia Bernea (n. 14 septembrie 1938, București; d. 4 decembrie 2000, Paris) a fost un pictor român, fiul sociologului și etnologului Ernest Bernea. Horia Bernea a deținut între anii 1990-2000 funcția de director general al Muzeului Țăranului Român.
De ce unora obiectele le spun puțin, iar mie foarte mult? Nu-i numai o problemă de sensibilitate și de nivel intelectual. Cred că cel mai greu atârnă numărul de conexiuni care se produc în momentul receptării unei imagini. Am pus în centrul muzeului nostru «icoana» țăranului și în titlul său cuvântul «țăran». Sunt dominat de credința puternică în valorile artei țărănești, în valabilitatea ei și de respectul pentru acești oameni care n-au știut să se apere.” (Horia Bernea)

ȘTIAȚI CĂ… ? 🤔
În 4 decembrie 1971, în timpul unui concert al lui Frank Zappa, Cazinoul din Montreux, Elveția a luat foc și a ars până la temelie (cineva a tras cu un pistol de semnalizare spre tavan). Grupul britanic Deep Purple se afla acolo pentru a-și înregistra albumul ‘Machine Head’ în ziua următoare. Ei închiriaseră studioul mobil al formației Rolling Stones pentru înregistrări și au rezervat cazinoul din Montreux ca loc de întâlnire. Fiind distrus de incendiu, trupa a reușit să rezerve Grand Hotel, închis pentru iarnă, transformând-ul într-un spațiu potrivit pentru înregistrări. Aceste evenimente, în special incendiul cazinoului, au devenit inspirația pentru piesa ‘Smoke on the Water’.
IN MEMORIAM … 🥀🕯️
Fără abateri progresul nu e posibil.” (Frank Zappa)
Pe 4 decembrie 1993, cu 17 zile înainte de împlinirea vârstei de 53 de ani, a murit de cancer de prostată Frank Vincent Zappa (21 decembrie 1940 – 4 decembrie 1993) cantautor, multi-instrumentist, compozitor și lider de trupă american. Opera sa se caracterizează prin nonconformitate, improvizație în formă liberă, experimente sonore, virtuozitate muzicală și satiră a culturii americane. Într-o carieră de peste 30 de ani, Zappa a compus lucrări de rock, pop, jazz, jazz fusion, orchestră și muzică concertată și a produs aproape toate cele peste 60 de albume pe care le-a lansat împreună cu trupa sa, Mothers of Invention și ca artist solo. De asemenea, Zappa a regizat lungmetraje și videoclipuri muzicale și a proiectat coperte de albume. Este considerat unul dintre cei mai inovatori și mai diverși, din punct de vedere stilistic, muzicieni rock din epoca sa.
ASTĂZI AR FI ÎMPLINIT 87 DE ANI … 🥀
Născut în Berlin, Horst Werner Buchholz (4 decembrie 1933 – 3 martie 2003) a fost un actor german care a apărut în mai mult de 60 de lungmetraje, din 1951 până în 2002. În tinerețe, a fost numit uneori „James Dean al Germaniei”. Este probabil cel mai cunoscut, în țările vorbitoare de limbă engleză, pentru rolul lui Chico din ‘Cei șapte magnifici’ (1960).
*****
Gérard Philipe a fost un foarte popular actor francez de teatru și film. A devenit cunoscut mai ales prin filmele „Mănăstirea din Parma”, (1948) și „Fanfan la tulipe”, (1951). Născut pe 4 decembrie 1922, în Cannes, Franța, a devenit rapid o figură proeminentă în lumea cinematografică și teatrală franceză. Cariera lui de actor a început în anii 1940. Era cunoscut pentru farmecul său juvenil și talentul excepțional, care aduceau o intensitate și adâncime emoțională unică rolurilor sale. Succesul său major a venit în 1947 cu filmul „Le Diable au Corps”, unde prestația sa a fost foarte apreciată.A devenit o figură de frunte în cinematografia franceză, fiind asociat în special cu adaptările operelor literare. Rolurile sale din filme precum „La Beauté du Diable” (Frumusețea Diavolului), „Fanfan la Tulipe” și „Les Liaisons dangereuses” (Legăturile periculoase) sunt considerate clasice în cinematografia franceză.

Philipe nu a fost doar actor de film; era, de asemenea, foarte apreciat pe scenă. A fost parte a renumitei Comédie-Française, compania de teatru de stat a Franței, unde a interpretat o gamă variată de roluri, de la cele clasice la cele contemporane.

Din păcate, viața și cariera sa au fost întrerupte brusc când a murit pe 25 noiembrie 1959, la vârsta de 36 de ani, din cauza cancerului la ficat. Deși cariera sa a fost scurtă, Gérard Philipe a lăsat o amprentă profundă în cinematografia și teatrul francez. Este amintit ca un simbol al tinereții exuberante și ca unul dintre cei mai mari actori francezi ai generației sale.

Simbolul unei generații

Citiți și un alt articol despre Petre Țuțea