Profesorul Cristian Sandache ne amintește că „pe 14 iulie 2022 se împlinesc 23 de ani de la moartea MARIEI BANUȘ (n.10 aprilie 1914, București), poetă , publicistă, eseistă, traducătoare româncă de origine evreiască, dublu licențiată (Drept și Litere), o minte sclipitoare, personaj controversat, după unii- exemplu odios de versificatoare proletcultistă plină de zel, după alții- una dintre marile poete ale Europei.

A debutat într-un mod entuziasmant pentru critica literară interbelică din România, cu un volum considerat pe cât de original, pe atât de iconoclast („Țara Fetelor”- 1937), pentru a deveni (în perioada 1944-1965), una dintre vocile poetice de tristă amintire, care au cântat comunizarea României. După propriile sale mărturisiri ulterioare, a crezut în virtualitatea unei societăți mai bune, pe care ideologia comunistă ar fi putut-o realiza, apoi s-a cantonat în corul compromisului (poziție care i-a adus incontestabile avantaje sociale), pentru ca (după 1965) să realizeze că își batjocorise în fapt, o vocație literară certă, despre care scrisese cu admirație (în anii României capitaliste), însuși George Călinescu.

Încet-încet, poezia ei se va purifica de toată zgura agitatorică anterioară și va deveni una de interogații interioare profunde, autentică sensibilitate metafizică, cugetări filosofice realizate cu o rară virtuozitate stilistică. O poezie care a stârnit interesul criticii literare franceze la un moment dat, poeta devenind un nume tot mai amintit în Hexagon, fiind asociată cu nume grele ale liricii feminine de pe continent. Cei care i-au negat orice înzestrare lirică (majoritari în rândurile publicisticii de factură protocronistă) au afirmat că originea evreiască a Mariei Banuș ar fi fost singura explicație a audienței operei sale poetice în Franța (în ultima parte a vieții sale), prin filiera internațională iudaică.

Maria Banuș avea însă talent și era o intelectuală extrem de cultivată, cu lecturi întinse, excelent aprofundate, un spirit înclinat către analiză și speculație, nicidecum o versificatoare oarecare. Evident, perioada realismului socialist a dăunat enorm receptării creației sale literare, ecouri ale acelei perioade explicând și astăzi, faptul că poezia ei pare a fi cu totul uitată, cel puțin în mediile culturale din România. Și totuși, o relecturare a versurilor care vor rămâne cu adevărat (atât cele de început, cât și acelea de după 1970- circumscrise melancoliei rememorărilor, sau regretului după episoadele luminoase ale unei vieți complicate)- vor evidenția imaginea unei poete de certă profunzime.

Ca memorialistă, a lăsat scrieri importante ca material psihologico-documentar, cu relatări interesante despre mediile cultural-literare ale României de altădată. Maria Banuș scria undeva despre sine, ca despre o tipică reprezentantă feminină a zodiei sale (Berbec), adică o combinație de senzualitate și cerebralitate, aplomb și subestimare, energii creatoare, fidelitate și momente de profundă descurajare. Deși a fost soția unui singur bărbat (un inginer care a divinizat-o și cu care a avut doi fii), ea a iubit, de fapt, o singură dată: pe Zaharia Stancu (1902-1974), însă omul din Salcia Teleormanului a considerat-o doar o aventură trecătoare….”

Cu siguranță, Maria Banuș a fost nu doar o poetă de o sensibilitate aparte și o originalitate incontestabilă, deși a rămas într-o nemeritată umbră, dar și o femeie pe care, cunoscând-o, putem surprinde trăsături care o leagă de celelalte scriitoare care au trăit povești de iubire cu bărbații cunoscuți în lumea literară. Mereu în urma lor, discrete, ca și cum n-ar fi vrut să deranjeze, aceste muze și-au pus amprenta asupra iubiților, fără a cere nimic în schimb. E însă datoria noastră să aducem în atenția generațiilor actuale genul acesta de relații intelectuale care ne pot dirija spre înțelegerea operei, a contextului cultural și istoric, dar și a felului în care oamenii experimentau viața pe atunci.

Te caut pe tine, suflete frumos
Cu frăgezimea și durata unui fum
Încât mă mir și eu cum de ai loc
În ființa mea de-acum.

Pe blogul scriitorului Stelian Tănase (click aici) am găsit o poveste interesantă despre cei doi, Maria Banuș&Zaharia Stancu:

Am ajuns la Maria Banuș într-un apartament din spatele pieței Amzei la mijlocul anilor 90. M-a primit o doamnă care nu-și arăta deloc anii. Eram bucuros c-o găsisem. Dupa 1989 trăia mai mult în Franța, la unul dintre copii. Știam că fusese poeta prolectultistă și cîntase regimul comunist. Știam că îl admirase pe Stalin și detesta Occidentul. Se găsea în manuale. Poeziile ei erau recitate la serbările școlare. „Tie iți vorbesc America!!!” se intitula orgolios un volum de care în adolescența mea rîdeam copios. Mă aflam in apartamentul ei ca istoric nu ca s-o privesc superior pentru simpatiile ei false din tinerețe. Intrase în PCR inainte de 1940 – nu făcea parte dintre oportuniștii care se înscriseseră în partid după preluarea puterii. Căutam informații, înainte de orice.

I-am spus că am citit „Sub camuflaj” (jurnalul ei din anii 1943-44 publicat în anii 80). A fost încântată să audă că interesa pe cineva istoria acelor ani, mișcarea subterană comunistă etc. Apăreau în paginile jurnalului diverse figuri comuniste marcante. Prima mea întrebare a fost cine se ascundea sub diverse inițiale? Sub cenzura anilor 80, era imposibil să apară cu numele lor adevărate. Mi-a dat o hirtie, (o avea pregatită!) cu numele lor. Maurer, Miron Constantinescu, CI Gulian, Petre Fischer-Năvodaru, Paul Păun, Jules Perahim, etc. Însemna ca puteam sa contez măcar partial pe sinceritatea ei. Mă intriga mai ales prersonajul „Dionisie” de care Maria Banuș era indrăgostită. A urmat o lunga tăcere. Apoi mi-a spus aproape șoaptă – e Zaharia Stancu. M-am intrebat ce legătura să fie intre un ins de origine joasă, țărănească, ajuns jurnalist bucureștean, (n. in 1902 la Salcia, Teleorman ca al 7 –lea copil), avind o reputatie dubioasă – pe de o parte. Și o poeta firava, (n 1915 Bucuresti), orășancă, educată, fină, provenita din burghezia evreiasca instărită? Faunul și nimfa. Stancu era șchiop in urma unei poliomelite din copilărie. Nu se potriveau deloc și totusi ea l-a iubit cu pasiune, fără intrerupere, toată viața. La moartea lui – in decembrie 1974, noteaza in jurnal ” ..Mă intreb cum o să fie la inmormintare, dacă o să mă stăpinesc sau o să–mi dau drumul la plîns stancu“”… Și cum era ziua aia de inceput de vară in Antim ( … ) el venea pe ascuns cînd nu erau părinții acasă și cînd îmi transpira rochia, și împreuna formam un centaur fericit care necheza, urla, răgea către cerul acela de vară, care n-o să mai fie niciodată. Și cum m-a bătut și cum m-a mințit și cum s-a logodit oarecum cu mine, venind in familie, la ceai, mirosea a escrocherie sentimentală. “

A fost o dragoste nefericita. Casatoria sperata nu s-a produs. Stancu era insurat, era doar un amant, unul copt, cu alte legaturi amoroase. Nu o trata prea bine. Avea obiceiul sa apara, sa ramina cu ea citeva zile/nopti si sa dispara nu se stia unde si pentru cita vreme…S-au cunoscut la redactia revistei literare Azi in 1932. Aici ea a debutat sub patronajul lui Zaharia Stancu. Prima nota din jurnal despre el este din 20 septembrie 1932. La 24 septembrie revine – „Nu m-am gindit la inceputul cunostintei noastre ca m-ar putea interesa vreodata. Atitudinea lui, amestec de efuziune si de rezerva (mai mult decit rezerva, raceala taioasa), discret impletita, neutraliza in mine prima impresie prea puternica. Prima oara in Cismigiu(…) Ramas bun stringere de mina care reliefeaza brusc caracterul intrevederii: prima intilnire.” Pare o idila banală și kitsch.

Cîtiva ani mai tirziu, la 17 septembrie 1937, (intre timp el o parasise si ea se maritase) noteaza „Luni am fost acolo (la redactie, n ed). (…) I-a părut bine ca am venit. Singurul lucru de care eram sigura. Celelalte toate au fost poate teatru, obisnuitul lui teatru. Era și el emoționat. (…) „Conversatia continuă astfel ” ZS – Mi se intimplă un lucru îngrozitor! Cu orice femeie m-aș culca, nu pot să mă gindesc decit la tine….” “De cit timp esti măritată?/ MB – De un an jumate.(…) E mai bine că s-a întimplat asa. N-as fi putut trai cu tine. Esti prea nebun, prea violent. /ZS – Il iubesti tare pe bărbatul tau? /MB Da…tare. /Și esti fericita? /MB Da!(…)„(…) „Mi-a fost scirba de o multime de lucruri. Nu mai sunt obisnuita cu această canalie vulgară. Discuta ca un parlagiu. “ Maria Banus parcursese drumul de la adolescenta indragostită la amanta sedusă și abandonată, la femeia matură, măritata cu altcineva și îl privea cu alți ochi.

Prin Bucureşti, după ploaie

Poate că asta e clipa şi ora
când toate celulele vechi au murit,
(o dată la şapte ani, cum se pare)
şi cele noi sunt în stare de prunc şi de mugure,
şi fac primii paşi cu mine-n lumina castanilor.
E atât de uşoară după-amiaza de iunie,
din petice trandafirii şi brumate,
din cer şi asfalt cum e moarul,
sub tuneluri de frunze însorite şi ude.
Cu ce-am meritat, cu ce-am plătit ora de graţie?
Poate cu anii trăiţi între molii de slove şi gânduri,
poate cu umbra spânzurătorilor,
poate cu nuanţa de scrum a surâsului meu,
dar cum se poate plăti acest roz neatins, vegetal,
în ora flamingo, în buna vestire-a castanilor?