Tatăl celuilalt copil
După ce autoarea Parinouh Saniee m-a cucerit deja cu „Cel care mă așteptă”, am fost foarte nerăbdătoare să citesc și „Tatăl celuilalt copil”.
Se demonstrează că literatura și psihologia au devenit domenii din ce în ce mai înrudite, deoarece cartea aceasta pune în evidență studiile de specialitate ale autoarei, arătând modul în care vede lumea un copil etichetat ca fiind „prost”și „dificil” și cum fiecare gest al adulților decide, treptat, ceea ce va deveni.
Narațiunea este scrisă la persoana I, dar din perspectiva a doi povestitori: mama și copilul. Dominantă este perspectiva lui Shahab care, ajuns la 20 de ani, își rememorează experiențele pornind de la o fotografie cu tatăl său. Mama intervine foarte rar în narațiune, doar pentru a arăta cât de puțin înțeleg uneori adulții din ceea ce face copilul.
Shahab, fiul cel mijlociu al unei familii educate (chiar și mama a terminat o facultate, ceea ce în lumea ei este destul de rar), întârzie să vorbească, deși se apropie de cinci ani. Înconjurat de numeroase rude (fiindcă familiile din Iran trăiesc laolaltă), în fața cărora părinții trebuie să își etaleze realizările, copilul mut este considerat un eșec și atribuit mamei, singura care nu se poate dezice de el, ceea ce îl face să creadă că
„copiii buni, sănătoşi, frumoşi şi deştepţi sunt ai taţilor, pe când copiii proşti, urâţi, bolnavi şi muţi sunt ai mamelor”.
Adulții cred că îl pot face să vorbească punând tot felul de presiuni asupra lui și supunându-l la umilințe, dar Shahab răspunde la agresivitate cu o forță distructivă de neimaginat la un copil atât de mic. Toți îl subestimează ca intelect, ca putere de înțelegere a lucrurilor și de a le distruge, alimentându-i frustrarea și revolta.
Shahab demonstrează că o familie nu poate fi cu adevărat realizată decât dacă fiecare membru al ei este împlinit. Tatăl își varsă frustrările asupra mamei, care la rândul ei este deziluzionată pentru că studiase, sperând să își depășească condiția, iar statutul de soție face ca viața ei să ia o cu totul altă direcție. Fiul mai mare, Arash, trebuie să compenseze existența lui Shahab și face eforturi uriașe să fie mereu primul și să alimenteze orgoliul rănit al tatălui.
Singura care este fericită este mezina, care are o fire plăcută și veselă și capacitatea de a sta deoparte de dramele familiei.
Copilul se simte vinovat de tot ce este rău. Încearcă, în felul lui, să repare, dar strică lucrurile și mai tare, pentru ca apoi să își asume dorința de a se răzbuna pe toți cei care îl rănesc sau îl vorbesc de rău. Este când inocent, când malefic, și are o capacitate uluitoare de a-i înțelege pe ceilalți și de a le vedea sufletul spre a-i lovi unde îi doare cel mai mult. Intervenția miraculoasă a bunicii, care știe să îl asculte și să îl înțeleagă, deși nu are educație, ci doar insincte materne bune, salvează atât copilul, cât și familia de la o tragedie.
Romanul scoate la suprafață aspecte extrem de sensibile: rolul tatălui, care trebuie să rămână autoritar, dar ca părinte trebuie să se coboare de piedestalul pe care s-a urcat și să își asculte copilul, să îl înțeleagă și să îi schimbe hainele murdare, atunci când este nevoie, raporturile cel mai adesea conflictuale între familia băiatului și noră, care trebuie să facă aproape întotdeauna eforturi uriașe spre a fi integrată, sacrificiul femeii care trebuie să aleagă între a avea o familie sau o carieră și multe altele.
Romanul m-a sensibilizat profund. Nu cred că există soluții ușoare pentru situațiile suprinse.
Uneori, copiii sunt ca Shahab, iar părinții sunt puși în fața unei provocări uriașe.
foto biblioteca personală
Comunitatea, statul, familiile lor extinse, profesorii au datoria de a-i susține, fiindcă așa este corect, bine și omenește. Dar și ei, la rândul lor, trebuie să găsească o cale de a-și aborda copiii, de a-i construi cât mai corect fiindcă și-au asumat această posibilitate și responsabilitate în clipa în care au decis că vor să fie părinți; altfel devin pericole pentru ei înșiși, pentru familiile lor și pentru societate.
Un articol de Gina Varga
Gina Varga
Absolventă a Facultății de Litere din București, cu un master în Antropologie și folclor și autor de carte școlară, Gina publică în mod curent recenzii, cronici, exegeze în diverse publicații Este profesor de limba și literatura română, gradul I, la un liceu teoretic din capitală. Conduce clubul de lectură Cartea de sub bancă.
