„Ce este viaţa? O nebunie. Ce este viaţa? O iluzie, o umbră, o ficţiune. Şi binele suprem e trivial; pentru că întreaga viaţă e un vis şi toate visele nu sunt altceva decât vise.” Pedro Calderón de la Barca (n. 17 ianuarie 1600, Madrid, Spania – d. 25 mai 1681,Madrid, Coroana Castiliei) a fost un important poet și dramaturg spaniol.
Creațiile dramatice ale lui Calderón de la Barca reprezintă culminarea modelului teatral baroc creat spre sfârșitul secolului XVI de către Lope de Vega. Conform calculelor sale din anul morții, Calderón este autorul a cinci sute optzeci de acte sacramentale, intermedii și alte opere minore precum poemul „Psale et sile” sau alte piese ocazionale. Deși mai puțin prolific decât modelul său, genialul Lope de Vega, Calderón se arată superior acestuia din punct de vedere tehnic, ducând la perfecțiune formula dramatică a lui Lope prin reducerea numărului de scene și eliminarea elementelor lirice nefuncționale. Operele devin astfel un spectacol baroc complet, care acordă importanță scenografiei și muzicii, elemente puțin importante pentru Lope de Vega.
Calderón de la Barca utilizează în mod frecvent piese anterioare, din care elimină scene inutile; reduce din numărul de personaje și din bogăția polimetrică a teatrului.De asemenea, sistematizează exuberanța creativă a modelului său și construiește opera în jurul unui singur protagonist. Calderón caută de multe ori efectul teatral, în detrimentul celui liric. A. Valbuena Briones a semnalat ca în stilul lui Calderón se pot distinge două registre.

*****

„Minciuna este mai atrăgătoare, mai impresionantă, mai misterioasă decât adevărul şi de aceea lumea o preferă.”
Pär Lagerkvist ( n. 23 mai, 1891, Växjö, Småland – d.11 iulie, 1974, Stockholm) a fost un scriitor suedez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1951.


Dacă în tinerețe a fost adept al curentelor de avangardă, îndeosebi al cubismului, ulterior evoluează spre o artă realistă.
Scrierile sale sunt simbolice și alegorice, fiind critice la adresa dictaturii sau inspirate din ororile celui de-al Doilea Război Mondial, sau de tematică filozofico-religioasă și străbătute de fiorul anxietății cosmice.
Motivația Juriului Nobel: „pentru vigoarea artistică și adânca originalitate cu care a căutat în creația sa răspunsul la veșnicele întrebări ale omenirii”.

*****

„Sunt un amestec între idealism şi realism.”
Sir Roger George Moore KBE, cunoscut ca Roger Moore , (n. 14 octombrie 1927, Stockwell, Regatul Unit – d. 23 mai 2017,Crans-Montana, Elveția) a fost un actor englez, cel mai cunoscut ca interpret al personajului James Bond (între 1972 și 1985), un agent secret britanic ficțional (007) creat de Ian Fleming, respectiv al personajului principal de ficțiune din serialul Sfântul.
Moore a preluat interpretarea personajului agentul secret 007 de la Sean Connery în 1972, apărând prima dată ca James Bond în filmul Live and Let Die (1973), continuând a portretiza spionul britanic pentru încă șase filme din seria filmelor 007, până la „pensionarea” sa din întruparea personajului în 1985.


Numit Ambasador UNICEF în 1991, Moore a fost înobilat de regina Elisabeta a II-a în 2003 pentru servicii în opera de caritate. În 2007, a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame pentru munca sa din televiziune și film. În 2008, guvernul Franței l-a desemnat pe Moore drept Comandant al ordinului Ordre des Arts et des Lettres.

*****

„Femeia este fiinţa cea mai puternică din lume şi de ea depinde ca bărbatul să se îndrepte într-acolo încotro vrea să-l îndrepte Dumnezeu.”
Henrik Ibsen (n. 20 martie 1828, Skien – d. 23 mai 1906, Christiania) este un dramaturg și poet norvegian. Este considerat părintele teatrului modern european, unul dintre reprezentanții de seamă ai dramei de idei din literatura mondială.
După o adolescență marcată de destrămarea familiei, a lucrat ca regizor la teatrul din Bergen. Obținând o bursă de studii în Germania, a fost influențat de Søren Kierkegaard.


Respins și neînțeles în propria țară, Ibsen a trăit timp de 27 de ani în străinătate, în Italia și Germania, în principal la Roma, revenind la Oslo în anii 1890. Paradoxal, după o viață petrecută în exil, a primit funeralii de stat.
Faima sa este aceea a unui realist care a înlocuit restricțiile piesele „bine-făcute” ale epocii sale cu drame „naturaliste” scrise în limbajul cotidian, cum ar fi „O casă de păpuși” (1879).

„Casa noastră nu a fost altceva decât o cameră de joacă. Am fost soția ta păpușă, așa cum acasă am fost copilul-păpușă al tatălui; iar aici copiii au fost păpușile mele.” (Nora)

Ca inițiator al curentului modernist în teatru, Henrik Ibsen (n. 20 martie 1828 – d. 23 mai 1906) este considerat părintele realismului și unul dintre cei mai influenți dramaturgi ai timpurilor sale.
În capodopera sa, Casa de păpuși, el critică idealul căsătoriei din secolul al XIX-lea și demonstrează – prin Nora – cum o viață fără individualitate sau alegere este neîmplinită și chiar goală.
Este considerată pe scară largă un reper în dezvoltarea a ceea ce a devenit în curând un gen de teatru foarte răspândit – realismul, care se străduiește să înfățișeze viața cu acuratețe și evită viziunile idealizate despre ea.

A inaugurat în literatura universală teatrul de idei. Creația lui Ibsen se impune prin adâncimea viziunii, simplitatea intrigii, gravitatea temei, acuitatea conflictului, vigoarea dialogului, pasiunile personajelor și multe altele.

*****

Fericire: atât de simplu!

Și nu uita: Nu poţi să ştii niciodată când te loveşte fericirea. Mulţi vorbesc despre fericire ca despre un ideal intangibil, fără să ştie că ea se află în lucrurile mărunte din preajma fiecăruia, într-o carte citită seara ca poartă spre o lume de vis, o plimbare pe malul mării, un zâmbet fugar din care poţi înţelege atât de multe…

Imaginile au scop pur ilustrativ și cultural!