Vulcanica roșcată este admirabilă în pielea personajului întrupat în cinema și de Anita Björk (în 1951) și de Saffron Burrows (în 1999). Din rațiuni de producție, Liv Ullmann a transpus povestea în Irlanda, dar a rămas fidelă forței acestui text dramatic. Realizatoarea dezvoltă temele aparențelor și a lipsei de comunicare, bazându-se pe talentul și frumusețea sculpturală a interpretei principale, precum și pe magnifica contribuție a operatorului-șef (Mikhail Krichman) care a obținut cadre demne de picturile lui Vermeer. Cineasta rămâne tributară unui clasicism aflat la graniță cu academismul și aduce referințe picturale celebre (Moartea Ofeliei) pe fundalul sonor cu muzică compusă de Schubert, Schumann și Chopin.