fără urmă de ezitare
în liniștea asta se-aude galopul nisipului fără cal gurile înșelătoarelor anemone cerșind sarea tăcerii-nciudate când între mâinile mele și ieri se taie, e-o țandără-n cordonul...
nu sunt cea care-a fost ieri
Aceleași gesturi din care miezul picură-ncet și se șterge apoi uitarea – o acuarelă subțire în zdrențe tolerate de-o apatică lege îmi lasă pe masa...