Scrisoarea lui Consuelo către soţul său, Antoine de Saint-Exupéry

– „Cât te-aş fi iubit, dacă te-ai fi întors” –

Consuelo Suncín-Sandoval (1901-1979) – scriitoare, pictoriţă şi sculptoriţă salvadoriană – s-a născut într-una dintre cele mai bogate familii din oraşul Armenia, provincia Sonsonate, tatăl fiind cultivator de cafea şi ofiţer în rezervă. A beneficiat de o educaţie aleasă, cu studii urmate la San Francisco, Ciudad de México şi în Franţa. Pe celebrul scriitor francez  îl cunoaşte în anul 1930, în cadrul unei recepţii organizate la Alianţa Franceză, când Benjamin Crémieux i-o prezintă pe frumoasa şi exotica tânără aviatorului Antoine de Saint-Exupéry. Acesta este vrăjit pe loc şi iremediabil de misterul din ochii ei negri şi o invită să zboare cu el deasupra oraşului.

Chiar în timpul acestui zbor acrobatic îi cere mâna fermecătoarei salvadoriene, însă o cerere în căsătorie oficială va avea loc mult mai târziu, printr-o scrisoare de 83 de pagini, ale cărei cuvinte de început sunt „Scumpă doamnă, dacă îmi permiteţi” şi care se încheie cu „al dumneavoastră logodnic, dacă sunteţi de acord”.

O dată cu scrisoarea îi trimite şi primele pagini de manuscris din Zbor de noapte, cel de-al doilea roman al său, distins cu Premiul Femina şi ecranizat, cu John Barrymore, Helen Hayes şi Clark Gable în rolurile principale. A urmat şi căsătoria, cea de a treia pentru frumoasa Consuelo  despre care s-a spus că era o seducătoare şi o materialistă; de altfel, mariajul celor doi nu a fost ferit de infidelităţi şi de gelozii de ambele părţi. Cu toate acestea, nimeni nu poate contesta iubirea pe care şi-au purtat-o, mărturie în acest sens fiind şi faptul că soţia sa i-a fost sursă de inspiraţie pentru operele sale, în special pentru Micul prinţ.

Intensitatea sentimentelor dintre ei se remarcă şi din corespondenţa purtată atât în timpul vieţii scriitorului, cât şi din scrisorile pe care ea continua să i le scrie şi după dispariţia tragică a acestuia în timpul unui zbor de recunoaştere deasupra Mării Mediterane, când avionul său a fost doborât.

Iată ce-i scria Consuelo soţului său, la câteva luni după zborul din care acesta nu s-a mai întors:[1]

 

„Sfârşit de decembrie 1944

 

Să merg foarte departe, cu trenul, cu avionul, pe mare, pe pământ, am impresia că niciodată nu aş putea ajunge până la tine.

 Tonio, Tonito, bărbatul meu, băiatul meu, farul meu, lasă clopotele mari să bată pentru că nu mai pot respira. Mi-e greu tot aşteptând valurile care te vor aduce înapoi.

 Mă las în jos o dată cu frunzele, cu ploaia, cu fusta mea cea bună. Nu pot să merg mai departe, atât de mult aştept momentul să-ţi revăd ochii, rotunzi ca florile.

 Nu vezi că eu nu pot să ud pomul de Crăciun ca să crească. Soţul meu din stele, picioarele-mi sunt atât de scurte şi mâinile la fel de scurte, trebuie să vii înapoi ca să mă ajuţi.

 Nu ştiu cum am reuşit să funcţionez din copilărie şi până în momemtul de faţă. Viaţa mea a fost un imens tumult. Acum, am părul încărunțit, am atâtea lacrimi pe buze încât mi-ar ajunge să-mi potolesc setea pentru toată viaţa. De ce, Tonio, Tonio al meu, soţul meu, răul şi binele meu, raiul şi infernul meu, de ce ai plecat ca să nu te mai întorci niciodată? Asta nu pot s-o cred, nu vreau s-o ştiu, ai plecat cu avionul tău, pe 31 iulie, în misiune de război şi nu te-ai mai întors. Nicio veste de la tine, iar anul se va încheia curând. Trebuie să accept asta şi dacă accept, e ca să te iubesc mai mult. Cât te-aş fi iubit, dacă te-ai fi întors! Aşa cum şi tu ai fi făcut pentru mine la fel!

 Dumnezeule cu coroană de spini, smulge-mi inima ca să nu mă mai doară. Tu, Tu ştii că Tonio e totul pentru mine. Fără el nu sunt nimic. Pe masa din camera mea de hotel am o carte a sa, portretul lui cu mantaua militară din piele şi cu mâinile lui de bărbat frumoase ca nişte aripi […].

 Dumnezeule mare şi milostiv, îţi dau necazul meu şi durerea mea. Tată, ajută-mă. N-am pe nimeni să iubesc, să aştept, să strâng în braţe. Casa mea s-a făcut mică, doar fereastra mea rămâne deschisă ca să pătrundă văzduhul în care el şi-a luat zborul pentru totdeauna.

 Adu-mi-l înapoi, Tată, Te rog, fă o minune. Dacă mi-l aduci înapoi cu tandreţea lui, o să-i aranjez părul, o să-l spăl, o să-l strâng în braţe şi împreună vom veni la Tine.”  

 

Camelia Violeta Sava – traducător limba franceză

[1] https://www.deslettres.fr/lettre-de-consuelo-de-saintexupery-son-mari-comme-je-taurais-aime-si-tu-etais-revenu/