Cu cel puțin 25.000 de versiuni, uvertura operei „Porgy și Bess”  – Summertime – este una dintre cele mai cunoscute piese muzicale din secolul XX.

Compusă în 1934, Summertime a fost una dintre primele compoziții ale lui George Gershwin pentru noua sa operă muzicală – Porgy și Bess. Melodia inspirată din muzica de jazz este un cântec de leagăn pe care personajul Clara îl cântă copilului ei și se repetă de mai multe ori de-a lungul operei. Hit-ul a fost intonat ulterior de mii de interpreți, în fiecare gen muzical, de la disco la reggae. Din nefericire Gershwin nu a trăit să afle că piesa sa a devenit una dintre cele mai faimoase până în ziua de astăzi.

Diferitele versiuni ale piesei în ultimii 80 de ani

Mulți consideră Porgy și Bess un musical, când de fapt a fost compusă de Gershwin (care venea din zona teatrului muzical) ca prima lui operă. Deși inspirată din muzica de jazz, versiunea originală a piesei Summertime urma să fie interpretată de o solistă de operă.

Originalul scris în cheie minoră degajă un ușor sentiment de melancolie. Prima interpretare a piesei îi aparține sopranei americane Abbie Mitchell și datează de la premiera operei din 1935 din Boston, apoi pe Broadway.

Un an mai târziu, o cântăreață de jazz de 21 de ani pe nume Billie Holiday înregistrează propria versiune a piesei care ajunge în topurile americane ale vremii. Billie era din Harlem, cartierul comunității afro-americanilor din New York, unde în acei ani avea loc o explozie de creativitate. Artiști de culoare, muzicieni și intelectuali precum Duke Ellington, Langston Hughes sau Lois Mailou Jones aduceau ofrande culturii afro-americane prin munca lor din această «vârstă de aur.» Epoca este cunoscută sub numele de Renașterea din Harlem.

După douăzeci de ani, în 1956, „Regina muzicii gospel” – Mahalia Jackson – a înregistrat Summertime, una dintre rarele ocazii când nu a cântat muzică religioasă. Activistă proeminentă în mișcarea pentru drepturi civile ale populației de culoare din America, Mahalia Jackson a împrumutat în mod intenționat piesei intonațiile muzicii religioase afro-americane spunând: „Uneori mă simt ca un copil fără mamă.”

Până la lansarea albumului de jazz „Porgy și Bess” de către duetul Ella Fitzgerald-Louis Armstrong, în 1957, Summertime era încă destul de necunoscută. Interpretarea Ellei Fitzgerald a propulsat rapid piesa în luminile rampei nu doar punându-i eticheta de muzică de jazz, dar și tranformând-o într-un hit recunoscut la nivel internațional.

Opera a avut parte de o ecranizare doi ani mai târziu (cu Sidney Poitier și Dorothy Dandridge în rolurile principale), promovând și mai mult piesa.

Jazz-ul a fost întotdeauna o expresie a diversității culturale și a individualismului. De aceea artiștii de jazz au improvizat mereu pentru a se exprima. Melodicitatea piesei Summertime a permis multă improvizație și instrumentiștii de jazz și-au pus fiecare amprenta proprie asupra liniei melodice.

Fiind una dintre cele mai influente figuri din istoria jazz-ului, versiunea instrumentală a piesei Summertime în interpretarea lui Miles Davis de pe albumul „Porgy și Bess” din 1958 este una dintre cele mai cunoscute. Înregistrată în doar patru zile din vara anului 1958, Porgy și Bess este considerată încă o capodoperă a muzicii de jazz.

Dată fiind originea muzicii rock’n roll în blues și jazz, nu e o surpriză că Summertime a fost interpretată de mulți artiști de rock’n roll în anii ’60. Cu stilul ei vocal specific blues-ului, Summertime a fost o alegere firească pentru Janis Joplin. Albumul „Cheap Thrills” pe care apare și piesa a fost unul dintre cele mai de succes albume muzicale ale anului 1968. Pe lângă Janis Joplin, versiuni ale piesei în interpretarea unor artiști ca Ricky Nelson, The Zombies sau Al Green au ajutat la creșterea popularității ei în rândurile unor noi generații de ascultători.

Succesul piesei Summertime nu s-a oprit în America. În anii ’70 a călătorit în Jamaica în interpretarea reggae a lui B. B. Seaton.

Pe măsură ce cântecul s-a răspândit în lume, la fel și variatele lui interpretări. De la versiunea de jazz latin din anii ’80 a lui Mongo Santamaria la interpreta din Benin, Angelique Kidjo, din 2012 (cântată în limba ei maternă), Summertime a cunoscut nenumărate reinterpretări.