sângele tău se izbește ca de o poartă închisă,
ca de un munte de fiare vechi, îndârjite
n-are leac
încăpățânarea asta tardivă, îți voi
da o inimă nouă, o să vezi c-o să alerge
soldat cu scutul de carne
plecat, inocent, la război
de chipul tău palid n-o să
atârne flori moarte
citește, e totul scris în marea ta carte
poemele-ți de revoltă și plumb
vor da cu fruntea de cer, în masă
cu pumnii.
așa îi promise lama
ținând la spate crispate
degete îndoite și hâde
țâțânile scânciră încet, nefiresc le veni,
se porniră a râde.
foto tumblr.com
Citește și fata blondă din Malmö
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
