zadarnice strădanii s-o
uite pe fata blondă din Malmö,
era ca o mică pasăre ce cântă-n argou,
îi recita versuri albe și lungi, de-a valma,
scrise în
vagoanele reci de metrou.
o aripă de înger, albă și ea, îi sălta
pal pe sân.
dar el simte doar șinele cum îl spintecă prin celule, ca-n transă
de ce să amâne, cum să
și ce-ar face de sud ar rămâne pe nordic tărâm?
pe luciul buzelor ei parcă plutește, înaltă,
viața lui nerostită și toată.
de-a surda și ultimo încearcă el s-o
uite pe fata blondă din Malmö…
foto Anita Ekberg
Citește și nu este vorba despre mere
Aș vrea să mă laud că sunt doctor la Spitalul de Doruri Cronice. Dar nu pot. Pentru că sunt doar un portar, biet portar. Tot ce fac este să le notez, febril, intrările și ieșirile, când și cum bântuie ele. Sunt lipsite de orice respect, nici măcar nu folosesc poarta, trec așa, pur și simplu, prin mine.
De când, însă, geamurile gheretei s-au spart și prin acoperiș răzbește ploaia, am dat bir cu fugiții. Sunt acum, și eu, un Dor.
